Heartless_coperta“Spin the parasol three times and repeat after me: I shield in the name of fashion. I accessorize for one and all. Pursuit of truth is my passion. This I vow by the great parasol.”

Ivy did as she was told, face serious and concentrated. (…)

“Now pick the parasol up and raise it, open, to the ceiling. Yes, just like that.”

“Is that all? Shouldn’t the vow be sealed in blood or something like?”

“Oh, do you think?”

Ivy nodded enthusiastically. Alexia shrugged.“If you insist.” She took back her parasol, snapped it closed, and twisted the handle. Two wickedly sharp spikes projected out of the tip, one of silver, the other of wood. Ivy inhaled in appreciation. Lady Maccon flipped the parasol about. Then she took off one of her gloves. After a moment’s hesitation, Ivy did the same. Alexia nicked the pad of her thumb with the silver spike and then did the same for Ivy, who gave a little squeak of alarm. Then Alexia pressed their two thumbs together.

“May the blood of the soulless keep your own soul safe,” intoned Alexia, feeling appallingly melodramatic but knowing Ivy would love this better than anything.

Ivy did. “Oh, Alexia, this is so very stirring! It should be part of a play.”

Cu o viteză uluitoare (am ajuns deja la 1 carte/zi) şi un sentiment de tristeţe deja făcându-şi loc prin stomac în loc de fluturii literari pe care numai un cititor entuziasmat poate să îi aibă (pentru că în momentul ăsta mai am doar un singur volum şi termin seria), am dat gata şi Heartless, romanul cu cele mai multe întorsături neaşteptate din întreaga serie Parasol Protectorate a lui Gail Carriger, adicătelea al patrulea. Alexia Tarabotti, Lady Maccon, e vizitată de o fantomă incoerentă care are un singur lucru de anunţat: cineva plănuieşte să o ucidă pe Regină. Iar eroina noastră, la fel de acidă, încăpăţânată, temeramentală şi preocupată de maniere ca întotdeauna, se pune pe investigat, printre porci spinoşi zombie, vampiri care (încă) mai vor să o omoare, pălării la modă şi intrigi politice.

Începutul romanului Heartless nu m-a entuziasmat foarte tare: după „cursa” emoţională şi tensionată din Blameless, care m-a făcut să devorez paginile aşa de repede încât era să dau în indigestie (literară, desigur), al patrulea volum debuta o intrigă destul de seacă: un complot vag, care nu părea să aducă decât o investigaţie poliţistă, ce-i drept, în stilul inconfundabil al Alexiei. Însă m-am înşelat amarnic şi o mai spun o dată: cartea prezintă cea mai neaşteptată soluţie pentru problema rămasă nerezolvată anterior, cele mai multe întorsături de situaţie şi cea mai şocantă dezvăluire din trecut. Din punctul meu de vedere, ajunge să fie la fel de tensionată ca precedentul volum, chiar dacă nu mizează la fel de mult pe adrenalina urmăririlor nebune prin Europa şi a tentativelor constante de asasinat.

Stilul lui Carriger rămâne inconfundabil, devenind din ce în ce mai delicios şi mai flexibil de la un roman la altul. Heartless rămâne o comedie de maniere cu fiinţe supranaturale şi iz romantic, desfăşurată într-un decor steampunk, în care eleganţa şi bunele maniere se aplică vamirilor şi vârcolacilor deopotrivă şi în care eroina se joacă cu ironia fină.

Din păcate, numărul de pagini nu numai că e, inevitabil, limitat, dar este şi neplăcut de redus, iar unele secvenţe par să se întâmple atât de brusc încât de abia câteva paragrafe mai încolo reuşeşti să asimilezi pe de-a-ntregul informaţia. Există câteva scene care ar fi meritat, poate, ceva mai multe fraze (dacă nu chiar pagini), dar autoarea îşi respectă abordarea, consacrată, de „rapid, la obiect şi cât se poate de ironic”. Prin urmare, marile dezvăluiri nu devin momente cu încărcătură dramatică, ce îţi fac inima să palpite şi ochii să lăcrimeze, fiindcă nu-i destul timp. Din contră, fiecare întorsătură, fie ea emoţională sau de-a firului narativ, e lansată rapid, în cuvinte puţine, iar tu, cititorul, trebuie să procesezi informaţia cu viteza fulgerului, pentru că Alexia nu are răbdare să fie şocată şi să îşi revină din şoc, ci pur şi simplu se adaptează din mers. (Şi uite aşa te trezeşti peste două paragrafe mai încolo întrebându-te „WTF?”)

Povestea de dragoste, prevalentă în volumul întâi, temperată în al doilea, readusă la interesante trăiri emoţionale în al treilea, rulează în background în romanul al patrulea al seriei. Aşadar, cine descrie seria întreagă drept un romance şi se limitează la asta se înşeală amarnic. Ce-i drept, pe lângă cuplul „de foc” Alexia-Conall, există încă două poveşti de dragoste care ar merita dezvoltate (deşi Carriger nu ne oferă decât nişte frimituri): una imposibilă şi una din trecut… (şi mai mult de atât nu voi spune).

Din nou simt nevoia să ofer un premiu pentru minunatul mod în care autoarea reuşeşte să discute despre o mulţime de subiecte delicate într-un mod atât de elegant şi de vălurit încât ar trece şi de inspecţia Inchiziţiei, probabil. Iar seria are nişte abordări atât de liberale încât până şi eu sunt uimită.

Din câte ştiu, un manga inspirat din volumul al patrulea nu există încă, dar eu oricum n-am reuşit să fac rost nici de primele trei…