timelessAlexia was having a scientific breakthrough and being stranded somewhere near the Strait of Gibraltar in the Atlantic Ocean wasn’t going to stop her epiphany.

***

Odată cu Timeless, al cincilea şi ultimul volum, s-a scurs şi timpul petrecut printre umorul fin, personajele colorate şi aventurile din seria The Parasol Protectorate. Dar cartea a fost excelentă, puzzle-ul s-a închis exact aşa cum trebuie, iar eu abia aştept sequel-ul plănuit pentru 2015 (?), deşi sunt ameninţată în momentul de faţă uşoara „depresie” inevitabilă (de fapt „book hangover”, căci e mai potrivită expresia). Una peste alta, cele cinci romane aventuro-steampunk-romance ale lui Gail Carriger şi-au câştigat un loc pe raftul „de recitit cu prima ocazie”.

La doi ani după întâmplările din Heartless, Alexia Tarabotti, Lady Maccon, se adaptează vieţii domestice liniştite. Ce-i drept, definiţia conceptului e un pic diferită atunci când sunt implicaţi vârcolaci, vampiri, drone, probleme de modă şi o trupă de teatru. Iar când o misivă misterioasă îi solicită Alexiei prezenţa în Egipt, la chemarea reginei Matakara, cel mai bătrân vampir în viaţă, lucrurile încep să se complice. La toate acestea se adaugă şi o crimă cu făptaş necunoscut, o rudă cu o falcă-n cer şi una-n pământ, un secret pe cale să fie divulgat şi un trecut care îşi arată (în sfârşit) colţii.

La fel ca romanul anterior, Timeless se mişcă destul de lent, la început. Deşi umorul îşi iţeşte capul după fiecare paragraf şi fiecare replică sau comentariu interior al Alexiei, adevărata aventură, adevăratele momente de descoperire se lasă niţeluş aşteptate (cât să apuci să bei un ceai englezesc pe-ndelete). Din fericire, personajele (misterioase, aiurite, temperamentale, rafinate, cu firi artistice, fără firi artistice, în vârstă de câteva secole sau doar doi ani) compensează din plin lipsa temporară a acţiunii, la fel ca întotdeauna.

Am încercat să păstrez descrierea (şi recenziile) cât mai departe de orice divulgare accidentală a detaliilor din povestea de ansamblu – lucru al naibii de greu de făcut atunci când tastezi (cu încântare, în cazul de faţă) despre volumele diferite ale aceleiaşi serii. Pe Goodreads însă (sau chiar pe site-ul autoarei) descrierile sunt mult mai precise, aşa că, dacă sunteţi foarte curioşi cu privire la cum a evoluat de la un volum la altul romance-ul dintre Alexia şi Lordul Conall Maccon, puteţi arunca un ochi pe acolo ca să aflaţi mai multe.

Însă după cum spuneam şi anterior, seria nu e doar un romance, ci şi o aventură şi, mai cu seamă, o comedie delicioasă în stil britanic a la Jane Austen, reuşind să se distingă de majoritatea operelor care abordează, astăzi, suprarealitatea vampirilor şi vârcolacilor. La asta s-a adăugat, poate, şi aerul steampunk – pe care, din păcate, nu sunt în măsură să-l compar cu altceva, pentru că alte romane din acelaşi gen nu am mai citit până acum (cu excepţia lui Mistborn – Alloy of Law, dar nu cred că se pune la socoteală). Da, Parasol Protectorate a avut şi momente mai puţin inspirate (Templierii, de exemplu, mi s-au părut o inserţie puţin bizară deşi, în istoria redefinită de Carriger, li se potriveşte locul). Da, stilul lui Carriger sigur a părut mai greoi în primul volum, ceea ce probabil a determinat destui cititori să renunţe după câteva pagini (modul în care a evoluat autoarea pe acest plan e aproape palpabil). Da, există câteva întorsături uşor de anticipat şi cu siguranţă că cei care nu au apreciat cartea îşi pot găsi destule critici şi fără ajutorul meu, dar eu am ronţait-o cu o plăcere nebună (dovadă fiind şi viteza de citire: în medie, am calculat o carte la două zile – în total 10 zile de vacanţă de iarnă bine investite).

Nu ştiu ce să mai pun pe hârtia (digitală) din toate ideile care îmi zboară acum prin cap în dezordine (o, la naiba, sunt primele simptome ale ză feared book hangover!!! Până aici mi-a fost!). Am apucat rapid de-o aripă:

– Alexia Tarabotti a rămas, de-a lungul celor cinci romane, o eroină al naibii de adorabilă, cu tot pragmatismul şi temperamentul ei autoritar – de asta am şi plăcut-o, păi nu? O soulless ca ea, nepredispusă la crize emoţionale, orientată spre aspectul practic al oricărei probleme, îndrăgostită până peste cap de un vârcolac pe măsură, dar reuşind să nu facă parte din nicio secvenţă siropoasă, ce-aş putea să vreau mai mult?

– Conall Maccon a fost genial ca erou masculin şi mă opresc aici.

– Autoarea merită toate laudele din lume, o tonă de confetti şi un tort pentru: ACELE scene din primul volum (heh), modul perfect elegant în care a abordat nişte probleme delicate de-ale inimii şi, în special, romance-ul complet neclasic dintre… eh, unii şi alţii🙂

– Vreau să citesc  neapărat cele trei volume manga. Să îndrăznesc să sper că poate le voi găsi la East European Comic Con 2014?

– Dacă ar fi să stabilesc o ordine a preferinţelor pentru cele cinci volume ale seriei, probabil aş spune: pe primul loc, Soulless (vol. 1), pentru combinaţia poveste de dragoste-personaje-umor, pe locul doi, Blameless (vol. 3), pentru continuarea romance-ului, pe locul al treilea, Heartless (vol. 4), pentru întorsăturile de situaţie, pe locul al patrulea, Timeless (vol. 5), pentru aranjarea puzzle-ului şi pentru Profesorul Lyall, lăsând Changeless (vol. 2) să ocupe ultimul loc (deşi nu pot spune că mi-a displăcut, se întâmplă să fie mai puţin interesantă comparativ cu celelalte).

Finalul, oameni buni. Finalul ăla.

– La cinci secunde după punctul din final (căci de atât am avut nevoie să-mi pescuiesc mobilul de pe birou), eram online, căutând un sequel. Vestea bună: Gail Carriger nu ne va lăsa cu ochii în soare şi pregăteşte The Parasol Protectorate Abroad (sau, mai nou, sub titlul The Custard Protectorate), cu primul volum numit Prudence. Vestea rea? Data apariţiei este vagă şi îndepărtată: un 2015. Să ne punem, aşadar, pe aşteptat.