You are currently browsing the category archive for the ‘Pe aripă de fantasy’ category.

rain_wild_chroniclesInsertParagraf introductiv în care povestesc din nou despre cât de mult a ajuns să îmi placă Robin Hobb – unul dintre autorii mei de fantasy favoriţi la momentul de faţă – şi de cât de mult am aşteptat să încep noua serie)

(Insert Paragraf în care înşir elementele de background despre The Rain Wild Chronicles – serie care face parte din universul Elderlings-ilor şi continuă evenimentele din The Liveship Traders – mai multe detalii despre întreaga încrengătură, aici. Până acum au fost scrise trei volume, „Dragon Keeper”, „Dragon Haven” şi „City of Dragons”, iar al patrulea şi ultimul, „Blood of Dragons”, va apărea în engleză prin martie 2013. Din păcate, nu-s traduse în limba română)

(Insert paragraf în care reiau o parte din ideile prezentate prin post-urile anterioare, a cărui concluzie este că Robin Hobb scrie un fantasy „matur”, dincolo de ceea ce oamenii asociază în mod obişnuit cu genul literar anterior menţionat. Autoarea aşează în paginile ei personaje complexe, idei filozofice, probleme „serioase”, ceva mai mult decât eterna luptă Bine versus Rău – e o lume gri în care lucrurile nu ies întotdeauna aşa cum ar trebui, în care problemele pot să nu se rezolve şi băieţii buni mai şi pierd. A nu se compara deci cu Petre Ispirescu. A nu se opri la Tolkien. A nu se ajunge până la Martin)

Şi acum că am scăpat de tot bagajul de paragrafe pe care ar fi trebuit să le scriu frumos şi artistic înainte să pornesc la drumul propus (vezi titlu), să începem…

Citește restul acestei intrări »

Reclame

Speak again the ancient oaths,

Life before death.
Strength before weakness.
Journey before destination.

and return to men the Shards they once bore. The Knights Radiant must stand again.

Super. Super. Super. Super. Super. Super. Cartea asta a fost super. Genială. Fantastică (în toate sensurile). Dar probabil că n-ar fi prea de ajutor nimănui dacă m-aș limita la un șir neîntrerupt de laude despre The Way of Kings, noua serie fantasy a lui Brandon Sanderson, așa-i? Dar hai să ne prefacem că asta ar fi recenzia scurtă: un roman extraordinar, pe care îl voi reciti probabil de mă voi plictisi până o să apară continuarea, al naibii de original, cu personaje complexe cărora ajungi să le ții partea (evident – oricum eu mereu ajung să empatizez cu eroii, orice ar fi), cu poveste care pornește de la ideea Bine versus Rău, dar care ajunge să se joace cu ambele noțiuni… un epic fantasy cu adevărat epic.

Şi acum recenzia cea lungă…

Roshar este o lume de piatră și furtună. Plantele, fauna și civilizațiile s-au adaptat unui climat schimbător, în care anotimpurile țin câteva săptămâni și în care furtuni extrem de puternice mătură pământul. Iar războaiele macină provinciile. Și cele mai râvnite arme, dorite de prinţi, regi și oameni de rând deopotrivă, sunt săbiile și armurile Cavalerilor din vechime – Shardblades și Shardplates. Citește restul acestei intrări »

„Change didn’t scare Miles. Change was an opportunity, a chance to become something you were not.” (p. 163)

Aflată temporar în pană de cărţi, m-am apucat de recitit una din seriile mele fantasy preferate – Mistborn, a lui Brandon Sanderson. Şi apoi, ca să nu părăsesc prea repede (şi brusc) universul creat de autor cu atâta migală, am trecut la The Alloy of Law, un fel de al patrulea roman al seriei, dar a cărui acţiune se petrece 300 de ani mai târziu. Iar 300 de ani nu înseamnă aici numai noi personaje, ci şi noi tehnologii. Pe scurt, pistoale, trenuri cu aburi, electricitate şi primele automobile, totul combinat cu magiile „metalice” marca Mistborn. Şi e atât de ciudat să schimbi un decor fantasy medieval cu unul apropiat de epoca victoriană, încât am avut nevoie de niscaiva pagini de acţiune ca să depăşesc şocul. Dar merită:)

Citește restul acestei intrări »

„You want to be competent? (…) You want to learn to be in control of what goes on around, rather than just being pushed around? Then you’ll have to learn to deal with failure.” (p. 586)

Atunci când cauţi o lume fantasy cu totul diferită de elfii lui Tolkien, sisteme magice originale şi neobişnuite, personaje complexe şi uşor de îndrăgit, e clar: îl cauţi pe Brandon Sanderson, unul dintre autorii fantasy recunoscuţi pentru originalitatea romanelor lui, aflate întotdeauna aproape de science-fiction, dar de fapt netrecând niciodată graniţa spre acest (sub)gen. Warbreaker e, de altfel, un minunat exemplu:)

Recunosc, după o adevărată „eră” Robin Hobb (am citit, una după alta, ultima carte din trilogia Farseer, precum şi seriile Liveship Traders, The Golden Fool şi Soldier Son), aveam nevoie probabil de o pauză. În plus, stilul concis al lui Sanderson sună de-a dreptul extraterestru după toate „complicaţiile” lui Hobb – parcă e totul mult muuult prea simplu, zău! Citește restul acestei intrări »

„Power comes more easily to the man who appears powerful” (p. 209)

„Why didn’t I hate these people? Perhaps because I knew them too well. I knew what sort of fears had formed that mob, and I knew the forces that could turn a decent man into an animal. Should a man be judged forever based on what he did on one overwrought night? Was a man the good soldier he had been for fifteen years, or the mindless participant in a murder that he had been for only an hour?” (p. 436)

Renegade’s Magic este volumul care încheie trilogia Soldier Son a lui Robin Hobb, o serie pe care mulţi au descris-o (iar eu se întâmplă să fiu de acord, într-un final) drept una mai degrabă recomandabilă fanilor Robin Hobb decât unui cititor obişnuit de fantasy care nu a mai dat până acum cu nasul de romanele autoarei. Citește restul acestei intrări »

Civilizaţie împotriva magiei şi tradiţiilor şi un război între două popoare care aparţin unor lumi cu totul diferite – volumul doi al trilogiei Soldier Son, Forest Mage, poartă cititorii mai aproape de capătul Drumului Regelui, la marginea pădurii locuite de Specks. Bineînţeles, fiind vorba de Robin Hobb, lucrurile nu se întâmplă chiar atât de repede pe cât ţi-ai dori, dar… ceea ce se întâmplă e neaşteptat:)

În primul rând, autoarea se joacă bine de tot cu cititorii ei şi jonglează cu un stereotip puternic întipărit în mintea omului contemporan, vizând aspectul fizic, sau, mai precis, o anumită trăsătură fizică pe care societatea noastră (şi cea gerniană, desigur) o consideră foarte importantă. Acum, dacă mă gândesc bine, e  chiar amuzant cum la început nu mi-a venit să cred că se întâmplă asta cu personajul principal, deoarece erau călcate în picioare toate aşteptările pe care le aveam de la Nevare şi, în general, de la protagonistul tânăr al unui roman fantasy. Citește restul acestei intrări »

„Full of fury, I walked up to him and stood over him for a time. He opened one eye, looked up at me, yawned elaborately and closed his eyes again. He did not even fear that I would kill him in his sleep. He used my own honour as a weapon against me. That stung like an insult, even though I never would have stooped to such a dastardly act.” (Shaman’s Crossing, p. 82)

Capitolul „unu” – sau despre cum să te apuci odată de primele pagini din Shaman’s Crossing

Entuziasmul din faţa unei cărţi noi, despre a cărei acţiune nu ştii mai nimic, e un sentiment al naibii de plăcut, pe care nu poţi să-l păstrezi în inimioară prea mult (căci nu te mai apuci în veci de cartea aia dacă te mulţumeşti să o admiri de la distanţă, în timp ce ea stă pe raft şi se umple de praf), dar pe care nici nu merită să-l ignori de tot, fără să-i dai timp să îţi coloreze puţin imaginaţia:) Citește restul acestei intrări »

Nici nu mă dezmeticisem bine, că deja ajunsesem la jumătatea lui Fool’s Fate. Undeva, într-un colţior al minţii, un gând stingher aproape sufocat de tristeţe şoptea deja despre cât de repede o să se termine cartea asta frumoasă şi va trebui să spună la revedere lumii splendide construite de Robin Hobb. L-am făcut să tacă:)

Sincer, la finalul celui de-al treilea volum al seriei The Tawny Man, care la rândul său a continuat trilogia Farseer, nu rămân multe de spus. Orice referire la evenimentele din carte ar fi un spoiler, orice laudă la adresa autoarei, o repetiţie a vorbelor mele.

Atât zic doar, că Fool’s Fate e încheierea perfectă pentru povestea lui FitzChivalry Farseer. Las aici o colecţie a citatelor mele favorite din acest ultim volum şi pun cartea înapoi în bibliotecă, pe raftul „De recitit neapărat într-o bună zi, pentru că a fost prea frumoasă ca să o parcurg doar o singură dată”. Citește restul acestei intrări »

„(…) fifteen years. When people have that much history together, they tend to take everything for granted. We accept as given the faults as well as the graces. (…) Fifteen years of knowing one another goes past likes and dislikes, into simple being. We’ve been careless of one another’s feelings (…). Because we trust that what we are and what we know from all the years are more important than words flung in anger.” (Fitz, The Golden Fool, p. 516)

Puţine lucruri pe lumea asta se compară cu o carte bună:) The Golden Fool, al doilea volum al trilogiei The Tawny Man, e una dintre acelea care te despart aproape complet de realitatea propriului corp, îţi taie temporar toate legăturile cu al tău cot amorţit sau al tău gât înţepenit (căci deh, cititul într-o rână pe colţul dinspre geam al patului e, ironic, preferat statului în fotoliu)  şi te aruncă în pielea unui personaj principal fascinant, în mijlocul unei acţiuni palpitante şi al unei poveşti cu întorsături neaşteptate.

Cu alte cuvinte, Robin Hobb nu dezamăgeşte nici de data aceasta. Citește restul acestei intrări »

„For am I not the White Prophet? And are you not my Catalyst, who comes to change the course of all time? Look at you. Not the hero, no. The changer. The one who, by his existance, enables others to be heroes.” (The Fool, Fool’s Errand, p.182)

„So what was I, when I stood alone, stripped of all others?” (Fitz, Fool’s Errand, p. 611)

Am făcut, se pare, o obsesie pentru Robin Hobb şi cărţile ei fantasy. Culmea, deşi primele romane de-ale ei de care am dat cu nasul au fost cele din seria The Farseer Trilogy tradusă de Nemira la noi în ţară (ce-i drept, foarte frumoasă), ce m-a fermecat cu adevărat şi mi-a strecurat pentru totdeauna în vene fan(at)ismul robin-hobbic  a fost complexitatea şi magia ascunsă în paginile trilogiei The Liveship Traders. Seria asta a reuşit să mă „corupă” pentru totdeauna, aşa ajungând eu o fană înfocată a autoarei. Dar cu sau fără noua mea manie, tot aş fi citit The Tawny Man.

Pentru toţi cei care au parcurs Ucenicul asasinului, Asasinul regal şi Răzbunarea asasinului, au citit povestea cu sufletul la gură şi au aşteptat ca totul să se termine cu bine (sau măcar, nu atât de nedrept), doar ca să fie crunt dezamăgiţi, veşti foarte bune (dacă nu le-au aflat încă): cele trei cărţi ale trilogiei The Tawny Man reiau povestea lui Fitz Chivalry, la 15 ani după întâmplările din Răzbunarea asasinului. Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 85 de urmăritori

Goodreads

septembrie 2019
L M M J V S D
« ian.    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  
Reclame