Akatsuki no Yona – „Fata care stătea în roşeaţa zorilor” (traducere poetico-aproximativă)

„Akatsuki no Yona” (Yona of the Dawn” ,  anime title – The girl standing in the blush of dawn)  e o surpriză plăcută a sezonului anime din această toamnă, fără a avea prea multe pretenţii. De fapt, e un anime care foloseşte câteva reţete obişnuite, doar că se bazează pe niscaiva inspiraţie coreeană şi beneficiază de o grafică faină. Cea mai mare surpriză vine din faptul că serialul pare să devină din ce în ce mai bun pe măsură ce trec episoadele (plănuiam să-l abandonez, pentru că lucrurile intraseră într-o rutină obositoare, însă după episoadele 5 şi 6 m-am răzgândit).

Nisekoi – dragostea (falsă) opreşte războiul dintre clanuri! (anime ongoing)

Dragostea pluteşte în aer…

De obicei am foarte puţină răbdare pentru romance-urile cu triunghiuri (sau încercări ale respectivei forme geometrice) amoroase, fie ele school-life sau nu, dar din când în când, mai apare câte o serie care explodează din tipare şi îmi anulează plictiseala 🙂 Nu că Nisekoi n-ar avea partea lui de clişee, dar e haios şi simpatic într-atât încât să fi vizionat deja cele şase episoade apărute şi să le aştept nerăbdătoare pe restul.

Ichijou Raku, unicul fiu şi moştenitor al şefului unei familii de yakuza, încearcă să ducă o viaţă de licean normal. Dar, pe lângă complicaţiile familiale, mai are două preocupări sufleteşti: o promisiune pe care a făcut-o în urmă cu 10 ani unei fete al cărei chip nu şi-l mai aminteşte, precum şi iubirea secretă pentru colega lui de clasă, Onodera Kosaki. Însă existenţa lui e pe cale să se complice şi mai mult, odată cu apariţia lui Chitoge Kirisaki, o elevă nouă cu care nu pierde niciun moment de a ajunge la cuţite. Şi, pentru a pune capac întregii situaţii, nu numai că Chitoge e, la rândul ei, fiica şefului unui clan rival, dar, pentru a împiedica un război iminent între membrii celor două clanuri, el şi Chitoge trebuie să se prefacă…îndrăgostiţi până peste cap.

Kotoura-san – dramă şi comedie la grămadă

Kotoura-san e un anime pe care m-am grăbit la început să-l înghesui în categoria „neinteresante” după doar două rânduri de prezentare  şi o poză generică ce nu promitea nimic interesant. Cumva, (nu prea mai ţin minte prin ce învârtire a sorţii), i-am dat şansa primelor 5 episoade, singurele apărute la momentul respectiv (seria fiind ongoing pe atunci). Binişor, pentru început, mi-am zis, uşor plictisitor după o serie de glume repetitive. Apoi Kotoura-san s-a pierdut în noianul de anime-uri noi şi de episoade de alergat de la o săptămână la alta, iar eu am renunţat să-l mai urmăresc. Abandonul a fost total, până la urmă, pentru că nu am reuşit să mai găsesc undeva timpul şi dorinţa necesară de a-l relua. Are părţi bune şi părţi rele, pe care le-aş trece repede în revistă, pe baza celor cinci episoade pe care le am la activ. Dar mai întâi, povestea:

Inu x Boku Secret Service

„People become themselves through their encounters.”

Ca să eliminăm încă de la început orice fel de neclaritate, declar alb pe negru că Inu x Boku Secret Service e un (alt) anime romantic comedy cu accent pus pe umor şi o relaţie de dragoste „clasică” în stil „domniţa şi cavalerul” (transpusă de data aceasta în „fata bogată” şi „bodyguard-ul/ majordomul” ei). Şi cam atât.

Să ne salutăm vecinii…

Deşi mi-a plăcut anime-ul (are doar 13 episoade), nu-s aşa de multe de spus despre el. Din păcate, deşi e o poveste de dragoste frumoasă dublată de un stil de umor care bate înspre parodie, desenul stă destul de prost pe la alte capitole: acţiunea nu sare aproape niciodată la gradul „palpitant”, iar explorarea mai în detaliu a temei fantasy pe care se bazează anime-ul… nu prea are loc.

Btooom! – să ne jucăm până la moarte pe o insulă pustie

„So you finally can’t tell a game from reality anymore?”

Îţi ucizi inamicii într-un joc online. Îi urmăreşti, te ascunzi, îi elimini unul câte unul, câştigi. Devii din ce în ce mai bun de la un nivel la altul şi, dacă mori, o iei de la capăt până te perfecţionezi. Dar dacă asta devine realitatea? Dacă inamicii nu mai sunt identităţi virtuale, ci oameni în carne şi oase care te vor mort, iar moartea e finală? Btooom! este povestea unui joc online transformat într-o cursă pe viaţă şi pe moarte pe o insulă din Pacific, unde participanţii nu au la îndemână decât bombe, un radar şi propriile abilităţi.

(între noi fie vorba, bine era dacă anime-ul ăsta avea un titlu puţin mai normal)

Trecut

Sakamoto Ryota, un tânăr de 22 de ani fără job care locuieşte cu mama lui, îşi petrece cea mai mare parte a timpului jucând Btooom! pe calculator – un joc de echipă (apropiat de Counter Strike) în care doar utilizând bombe şi un radar trebuie să ucizi membrii echipei adverse. Chiar dacă în viaţa reală nimeni n-ar da doi bani pe el, în lumea virtuală, în schimb, Ryota se numără printre cei mai buni – este singurul jucător japonez aflat în top 10 şi are o mulţime de prieteni. Într-o zi, se trezeşte în junglă, fără nicio amintire despre cum a ajuns acolo şi cu un chip implantat în mână, iar prima persoană pe care o întâlneşte în locul necunoscut vrea să îl omoare aruncând după el cu explozibili… la fel ca în Btooom! Lumea lui Ryota e dată peste cap şi ceea ce era doar un joc pe un ecran devine o realitate unde supravieţuirea celui mai puternic pare să fie singura lege care mai are sens.

My Girlfriend and Childhood Friend Fight Too Much (anime ongoing)

Aparenţele pot fi… înşelătoare.

Din seriile de anime-uri noi lansate în luna ianuarie pe care am început să le urmăresc (şi momentan e destul de greu să ţin pasul cu toate – din când în când mai uit de existenţa câte unui titlu sau altul), Ore no Kanojo to Osananajimi ga Shuraba Sugiru (în traducere, My Girlfriend and Childhood Friend Fight Too Much) se prezintă drept un harem deghizat în romantic comedy destul de digerabil (după primele două episoade, cel puţin). Grafica e acceptabilă, personajele principale la fel, iar povestea are loc pe binecunoscutul teritoriu al liceului japonez.

Chihayafuru – al doilea sezon (anime ongoing)

Să vezi şi să nu crezi, pe terenul anime-urilor anul nou începe cu un mic miracol post-Crăciun… 12 ianuarie 2013, lansarea oficială a celui de-al doilea sezon din Chihayafuru… pe care nu îl aşteptam decât peste câţiva ani de acum înainte (dacă nu şi mai mult / chiar deloc). Dar iată că desenul fie a adunat nişte „cifre” foarte bune, fie a avut nişte fani „gălăgioşi”, una peste alta, adio coadă de peşte, povestea continuă:)

Hiiro no Kakera – în pădurea cu alune/ aveau casa nişte monştri (anime vizionat parţial)

„Atunci când un zeu nu mai este venerat, se naşte o fantomă. Zeii şi fantomele sunt două feţe ale aceleiaşi monede.”

Hiiro no Kakera, pe scurt: un reverse-harem clasic amestecat cu tradiţii japoneze, în care o viitoare preoteasă trebuie să păzească Onikirimaru – un artefact puternic care conţine puterea zeilor de a distruge lumea.

Dacă nu v-aţi pierdut până acum, să continuăm cu …ză story:

Kasuga Tamaki se întoarce în satul unde a copilărit, la bunica ei. Pe drumul prin pădure spre casa bunicii o atacă nu Lupul, ci nişte creaturi ciudate cu un singur ochi (boo!). De nicăieri, apare un roşcat cu ochi violet care, în loc să o lase să fugă, îi oferă pe scurt cunoştinţele de bază despre o incantaţie magică. Şi, pentru că să urmăreşti instrucţiunile dubioase ale unui necunoscut atunci când eşti atacat de creaturi supranaturale este, desigur, cea mai bună idee din univers, Tamaki termină incantaţia şi se salvează din ghearele (mă rog, ochii) ciudăţeniilor. Roşcatul se prezintă drept Onizaki Takuma şi o conduce pe Tamaki la templul bunicii. Bătrâna, după o primire cât se poate de călduroasă (sau nu tocmai) îi explică nepoatei, scurt şi la obiect, că ea este următoarea Prinţesă Tamayori, cea destinată să protejeze Onikirimaru. Tamaki, deşi nu tocmai lămurită, şi de altfel aproape deloc deranjată că vede creaturi pe care nu le mai văd şi alte persoane, îşi vede de ale ei şi se duce la noua ei şcoală.

„Sword Art Online” – să jucăm un RPG la modul serios (anime ongoing)

It is a virtual world, but I still feel more alive here than I do in the real one.

Anul 2022. Cu ajutorul unei tehnologii performante numite NerveGear, a devenit posibilă crearea unor jocuri virtuale în care oamenii să poată „intra” şi „trăi” complet, fizic şi psihic, ca într-o realitate alternativă – cu ajutorul unei căşti care stimulează creierul şi toate cele 5 simţuri, un jucător îşi poate crea un avatar pe care îl controlează mental. Sword Art Online este primul şi cel mai aşteptat VRMMORPG (Virtual Reality Massive Multiplayer Online Role-Playing Game) al momentului, iar gameri din toată lumea participă cu entuziasm la lansarea oficială după zile întregi de stat la coadă pentru a-şi cumpăra o copie.

O frumoasă lume virtuală care devine potenţial mortală

Kirito, un adolsecent pasionat până la obsesie de SOA, care se dovedise de altfel un jucător excelent în varianta Beta, îşi promite că va termina toate nivelele într-o lună. Totul mergea cum nu se poate mai bine în ziua lansării… până în momentul în care cei 10.000 de jucători prinşi în lumea Sword Art Online află că nu se mai pot deconecta. Deloc. Nu există buton de log off. Şi nu-i niciun bug. Creatorul jocului, Kayaba Akihiko, apare din neantul virtual şi le comunică soluţia: pentru a se putea elibera, trebuie să termine cele 100 de nivele din Sword Art Online şi să învingă boss-ul final. Iar dacă avatarurile lor mor în joc, ei vor muri şi în lumea reală. Kirito pleacă la drum hotărât să devină cât mai puternic într-un timp cât mai scurt şi să termine jocul. Mai ales că resursele şi experienţa pe care le poţi câştiga într-un MMORPG sunt limitate.

Suki-tte Ii na yo. – anime ongoing

Băiatul cel mai vesel şi popular din şcoală o observă din întâmplare pe ea, ciudata izolată, şi-i pică cu tronc? Hmmmmmmm, pe cuvânt că sună cunoscut! Pe cuvânt că ar putea fi… Kimi ni todoke! Din fericire, nu e:) Suki-tte Ii na yo. (cu punct cu tot!) sau, mai bine zis, Say I love you, e un alt romantic comedy ongoing a la school life pe care am pus ochii recent (mulţumesc pentru recomandare, Bianca:D). Deşi se apropie ca tematică de Kimi… câştigă destule puncte în plus pentru un singur lucru: nu are o eroină care de abia vorbeşte limba japoneză, ceea ce face anime-ul (al naibii de) urmăribil (despre cum am încercat de trei ori să mă uit la Kimi ni todoke doar ca să îmi smulg părul din cap 5 minute mai târziu pentru că nu o suportam pe Sawako, poate voi povesti altă dată).

Suki-tte Ii na yo. are doi protagonişti aflaţi la poluri opuse. Din cauza unei întâmplări din copilărie, Tachibana Mei nu are niciun prieten adevărat şi nici măcar alte cunoştinţe de vârsta ei, fiind convinsă că mai devreme sau mai târziu va fi (iarăşi) trădată. Lipsa de încredere în ceilalţi se reflectă în statutul ei social de la liceu: ciudata izolată. De cealaltă parte, Kurosawa Yamato este idolul şcolii: deosebit de cool, deosebit de frumos, deosebit de popular – deosebit de deosebit din toate punctele de vedere, de fapt –   este în general vânat de toate fetele şi de agenţiile de recrutare. Cum ajung cei doi să se cunoască este… o parte importantă din poveste, aşa că voi, cei curioşi, urmăriţi anime-ul.