You are currently browsing the tag archive for the ‘Chobits’ tag.

Vara asta a trecut cam repede, am ajuns deja în august, ceea ce înseamnă că:

1) ar trebui să apară „Roata timpului 5” prin librării (sper) – zilele trecute am dat o tură pe la Eminescu, dar nu am găsit nimic (deşi volumele în engleză mi-au făcut iarăşi cu ochiul, ticăloasele mici) – oricum e încă prea devreme, parcă şi anul trecut cartea am găsit-o de abia în septembrie sau aşa ceva;

2) pe 24 august se lansează Jocurile Foamei 3, iar cei de la Nemira, care se mişcă bine când vine vorba de traduceri, au promis că la noi în ţară cartea va fi gata până la Gaudeamus, eu parcă aşa îmi aduc aminte:) Oricum, am recitit recent cele două volume şi deja abia aştept să apară al 3-lea. Ni se tot scoate ochii cu faptul că va fi ULTIMUL din această trilogie, aşa că ar face bine să fie mai stufos decât celelalte două (ceva în genul Harry Potter 7), pentru că altfel nu are cum să se rezolve totul (şi ar face bine să se rezolve, să nu ne lase cu ochii în soare!). Momentan m-au trecut totuşi nişte fiori reci pe spate, citind un interviu dat de Suzanne Collins aici, în care o compară pe Katniss cu diverse personaje eroice arhicunoscute. Dacă iniţial era „Tezeu” care a învins Minotaurul, mai nou a devenit un fel de „Spartacus”. Şi ştim cu toţii ce se întâmplă cu Spartacus, gladiatorul care a cauzat probleme Romei…Autoarea ţine să ne şi aducă aminte partea asta în interviul cu pricina…După cum spuneam, fiori reci…

Citește restul acestei intrări »

Reclame

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 85 de urmăritori

Goodreads

decembrie 2018
L M M J V S D
« ian.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Reclame