Sanctuarul (atenţie, conţine spoilers legate de final)

„(…) fiecare suflet se întoarce, iar şi iar, pentru a-şi îndeplini misiunea pe pământ, şi îi cunoaşte din nou pe cei pe care i-a iubit şi i-a urât în alte vieţi.” (p. 96)

Leapşa despre cărţi

Am găsit o leapşă tare simpatică aici şi am preluat-o din zbor, că e despre cărţi şi am ce scrie:). Să vedem:

1. Ce carte nu ai imprumuta şi de ce?

Cred că nu e vorba de „ce” (carte), ci mai mult de „cui”:)

2. Ce carte nu ai recomanda si de ce?

Calistrat Hogaş, „Pe drumuri de munte”, pentru că nu vreau să moară nimeni de plictiseală cu ea în braţe, „Cartea lui Ash vol I. O istorie secretă” de Mary Gentle, pentru că este îngrozitoare (n-am rezistat mai mult de 20 de pagini, m-a terminat. Nu ştiu sigur dacă e scrisă prost, tradusă prost sau ambele, mai mult ca sigur ambele, dar nu aş supune pe nimeni unui astfel de chin) şi…în general niciuna din cărţile care nu mi-au plăcut.

3. Ce carte nu ai cumpara si de ce?

Nu ştiu dacă există „Cartea pe care nu aş cumpăra-o” la general. Dar cred că nişte episoade din True Blood m-au lecuit definitiv din a-mi cumpăra vreodată „Vampirii Sudului”.

Negurile – perspectivă feminină şi lupta dintre religii

Dintre cele câteva rescrieri ale legendei lui Arthur peste care am dat de-a lungul timpului, aş putea spune că „Negurile” este cea mai frumoasă şi cu siguranţă cea mai profundă. Ce-i drept, asta nu ar fi chiar un lucru de mirare, din moment ce mitul Camelotului nu m-a fascinat din cale afară şi puţinele contacte cu el s-au rezumat la câteva filme şi desene animate destul de simpliste. Îmi aduc aminte, de exemplu, de o cărticică de la Disney (care nu se număra printre preferatele mele la vremea aceea), în care tânărul Arthur, îndrumat de bătrânul Merlin, scotea sabia Excalibur din piatră. Pe urmă am câteva aminitiri vagi despre un film în care Doamna Lacului îi oferea lui Arthur sabia Excalibur, apoi pelicula cu Sean Connery (reluată de atâtea ori la televiziune) şi, în final, ecranizarea cu Keira Knightley, care mi-a plăcut cel mai mult dintre toate. Adăugând peste ele nişte episoade răzleţe din serialul „Merlin” cam acestea ar fi tot ceea ce ştiam eu despre Arthur înainte să mă apuc de romanul lui Marion Zimmer Bradley.

Mărturisesc, nu mi-au plăcut niciodată legendele, pentru că mai toate povestesc despre oameni care luptă împotriva destinului şi pierd, iubiri imposibile care se termină tragic, eroi neînfricaţi care luptă pentru binele omenirii şi sunt înfrânţi de forţe mai puternice decât ei. Evident, de toate astea nu am scăpat nici în „Negurile” şi, chiar dacă mi-a lăsat la final un gust amar şi un uşor sentiment de tristeţe, tot o consider o carte deosebit de frumoasă.