You are currently browsing the tag archive for the ‘Miles Naismith Vorkosigan’ tag.

Bujold_BordersOfInfinity_coverBrothers in Arms m-a făcut să-mi doresc să nu fi sărit peste nuvelele (novella) din seria Vorkosigan a lui Lois McMaster Bujold. Ocazia să recuperez pe acest plan a apărut cu ocazia Borders of Infinity, volum care adună trei dintre ele într-un singur loc. Combinate printr-o poveste de fundal simplă şi eficientă (Miles se află pe spatul de spital, recuperându-se după operaţia de înlocuire a oaselor de la picioare, şi îşi aduce aminte de cele trei aventuri ca urmare a întrebărilor lui Simon Illyan, şeful Securităţii de pe Barrayar), mini romanele îşi păstrează totuşi aerul distinct, formând un trio excelent, trei mini-episoade sclipitoare într-o sagă SF.

Pentru că-s puţine pagini într-o nuvelă, să fie doar câteva vorbe despre fiecare, zic. Şi citate multe, pentru că nu m-am putut abţine.

mountains of mourning_coverThe Mountains of Mourning

„He would take whatever assignment fate dealt him, that was the first rule of the game. And win with the hand he was dealt.”

O nuvelă premiată bine în momentul publicării (premiul Hugo, premiul Nebula, nominalizare Locus), The Mountains of Mourning este construită pe tiparul unei poveşti „poliţiste”, Miles jucând rolul de detectiv în cazul unei crime petrecute într-un sat izolat din munţi. Cu toate acestea, din punctul meu de vedere, accentul nu cade neapărat pe ideea „detectivistă” (deşi Miles în acţiune e un spectacol în sine, ca cititor, odată ce ai toate informaţiile, nu ai nevoie de deducţii logice sclipitoare ca să bănuieşti ce se întâmplă), ci pe ideea schimbării mentalităţilor. Autoarea deschide subiectul puterii tehnologiei asupra societăţii umane şi pe modul în care aceasta contribuie la evoluţia perspectivei asupra practicilor adânc înrădăcinate. Citește restul acestei intrări »

brothers_in_arms

Coperta croată

“No one knows their limits till they’ve gone beyond them.”

Despre cărţile pe care le citesc (sau anime-urile pe care le urmăresc) prefer să scriu ori în timp ce sunt încă bine ancorată în lumile lor, ori imediat după ce am terminat cu ele, cât încă nu mi s-au rătăcit toate ideile în stolul tuturor ideilor care-mi aleargă brambura de la un neuron la altul. Dar când alunec pe câte o pantă de lectură rapidă şi trec prin mai multe în zile puţine, nu apuc să tastez un review decent. Daaaar, cum nu mă lasă inima să nu scriu chiar nimic, trec prin câteva idei măcar, iar prima „victimă” e un alt roman din saga Vorkosigan, Brothers in Arms, pe care l-am citit la repezeală în mini-vacanţa de Paşte (alături de ultimele pagini din Blood of the Dragons şi urmat de Boders of Infinity – ambele urmează să apară în blog post-uri mititele cât de curând).

Aşadar, nişte idei (şi, în final, nişte citate): Citește restul acestei intrări »

cetaganda2Publicată iniţial în 1995-1996, nominalizată pentru premiul Locus în 1997, primind critici mixte care au descris-o drept interesantă, dar nu neapărat cea mai bună lucrare a lui Bujold, Cetaganda continuă saga Vorkosigan cu o aventură politică desfăşurată exact în inima imperiului inamic. Miles Vorkosigan şi vărul său, Ivan Vorpatril, sunt trimişi ca reprezentanţii oficiali ai Barrayar-ului la înmormântarea Împărătesei de pe Cetaganda. Însă activităţile diplomatice şi participările paşnice la ceremoniile oficiale se transformă într-o vânătoare disperată pentru a găsi un criminal, un trădător şi un artefact valoros. Cu Miles la cârmă şi Ivan plângându-se tot drumul, ca întotdeauna:)

Obişnuită deja cu stilul de a scrie SF al lui Bujold, nu am putut decât să mă bucur că-l regăsesc într-un alt roman mişto ca toate celelalte. De data aceasta, autoarea îl lasă pe Miles să se joace un pic de-a detectivul. Aşa că: adio, acţiune desfăşurată în forţă, bine ai venit, mister deşirat în spatele puternicului imperiu Cetagandan (? sper că aista-i adjectivul potrivit). Şi pe măsură ce căutăm făptaşul, descoperim încă o civilizaţie nouă, bazată, de data aceasta, pe manipularea genetică extremă, pe baza căreia sunt create rangurile sociale şi se distribuie puterea. Citește restul acestei intrări »

Copertă pentru The Vor Game realizată de artistul croat Esad T. Ribic

Copertă pentru The Vor Game realizată de artistul croat Esad T. Ribic

“The key of strategy, little Vor,” she explained kindly, “is not to choose a path to victory, but to choose so that all paths lead to a victory. Ideally. Your death has one use; your success, another.

***

E prima oară când citesc o serie ale cărei volume nu au fost lansate în ordine strict cronologică şi, mai mult, care pot fi abordate cam oricum îşi doreşte cititorul (autoarea însăşi declara, undeva printr-un cuvânt de încheiere, că una dintre provocările puse de saga Vorkosigan a fost să ofere în fiecare carte informaţie suficientă pentru ca cititorii să poată înţelege informaţiile esenţiale de fundal, indiferent de ordinea în care aleg să citească romanele, dar nu atât de multă informaţie încât aceştia să se plictisească). Eu am preferat firul cronologic intern al seriei, urmărindu-l pe cât a fost posibil. Şi aşa am ajuns la ceea ce ar putea fi numit, cumva, un fel de al patrulea volum (daaaaaacă nu sunt puse la socoteală nişte nuvele, povestiri şi un roman care se desfăşoară cu 1000 de ani înaintea naşterii lui Miles… oricum, pentru cei care au nelămuriri, iată).

Nu ştiu cum a reuşit, dar Bujold a făcut din The Vor Game un roman de aventuri intergalactice care generează de două ori mai multă adrenalină paragrafială decât The Warrior’s Apprentice – e ca şi când ar fi turnat cafeină concentrată peste firul narativ şi apoi a lăsat-o să şi facă efectul:)

(atenţie, urmează ceea ce ar putea fi considerat un mini spoiler pentru finalul The Warrior’s Apprentice) Citește restul acestei intrări »

warrior-s_apprentice_1“If only the fetus were a girl… or even a second son… we could afford to indulge your understandable, even laudable, maternal emotions. But this thing, if it lived, would be Count Vorkosigan someday. We cannot afford to have a deformed Count Vorkosigan.” (Barrayar, Lois McMaster Bujold)

***

“I must say, the months Miles spent immobilized in that dreadful spinal brace did teach him how to do charm. The most efficient long-term way to control those about you, and thus exert your will. I’m glad he didn’t decide to perfect whining as a strategy. He’s the most willful little monster I’ve ever encountered, but he makes you not notice.” (Barrayar, Lois McMaster Bujold)

***

Miles Naismith Vorkosigan îşi concentrează toată energia celor 17 ani de viaţă şi a corpului său deformat pentru a trece de testele Academiei Militare şi a reuşi să se înroleze în armată, continuând tradiţia familiei Vorkosigan şi câştigând definitiv respectul bunicului său. Iar Miles Naismith Vorkosigan îşi rupe ambele picioare în prima cursă cu obstacole din probele fizice şi eşuează lamentabil. Cu planul de viaţă făcut bucăţi şi fără niciun alt scop în viitorul apropiat (sau îndepărtat), personajul principal din The Warrior’s Apprentice se întoarce acasă pregătit să cadă în depresie. Însă o călătorie pe planeta natală a mamei lui pentru a-şi vizita bunica se transformă dintr-o simplă plimbare cu iz turistic într-o aventură spaţială la care nimeni nu s-ar fi putut gândi.

(atenţie – în paragrafele următoare vor exista spoilers pentru cei care nu au citit romanele Cioburi de onoare şi Barrayar) Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 87 de urmăritori

Goodreads

decembrie 2022
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031