You are currently browsing the tag archive for the ‘recenzie anime’ tag.

nobunaga1Din3încercări – pentru că s-au adunat prea multe anime-uri pe care îmi doresc să le văd, pentru că nu ştiu de unde să încep cu ele, pentru că le uit şi mi le readuc aminte peste luni bune… am pus piciorul în prag. O iau dintr-un capăt oarecare şi-mi croiesc drum prin serii, urmărind câte trei episoade din fiecare – dacă mă prind în jocul lor, le urmăresc până la capăt de drum. Iar de nu m-au convins, le flutur din batistă de pe peronul gării. Dar tuturor le dedic câteva vorbe pe blog.

nobunagaLumea e împărţită între două planete: Steaua de Vest şi Steaua de Est. În Steaua de Est, Oda Nobunaga, alături de Hideyoshi şi Mitsuhide sunt martorii unui atac fulger al războinicilor vecini: o infanterie de peste 600 de oameni şi 30 de roboţi giganţi. Pe cealaltă planetă, Steaua de Vest, Jeanne Kaguya d’Arc cea posedată de demoni, adicătelea Ioana d’Arc, îl întâneşte pe Leondardo da Vinci, aflat în slujba regelui Arthur, care-i propune să-şi urmeze visul profetic. Aşadar, Ioana d’Arc şi Leonardo da Vinci pornesc într-o călătorie spre Steaua de Est cu o navă spaţială cu pânze condusă de amiralul Magellan. Dintr-o dată, vocea Profeţiei îi spune Ioanei că trebuie să plece, aşa că ea şi da Vinci fură o navă şi evadează, îndreptându-se cu viteză spre pământ. Iar Magellan strigă, de la timonă,  „să îi aduceţi înapoi vii sau morţi!”.

Pentru că nu aş fi putut să inventez toate astea nici sub influenţa alcoolului, îmi permit să precizez: Nobunaga the Fool este de departe cel mai bizar şi absurd anime cu elemente istorice pe care l-am văzut în viaţa mea. Şi am pus ochii pe destule ciudăţenii de-a lungul vremurilor, vă zic. Citește restul acestei intrări »

Reclame

kure_naiDacă vrei un anime scurt cu o poveste relativ interesantă, dar o dezvoltare foarte lentă a acţiunii, cu secvenţe adorabile care te vor face să zâmbeşti, dar şi cu foarte multe momente bizare care te vor face să te întrebi la ce naiba te uiţi, un pic supranatural, un pic amuzant, un pic dramatic, un pic ciudăţel… atunci Kure-nai e cea mai bună recomandare.

Nu ştiu sigur în ce gen se poate încadra Kure-nai (fără să trişez şi să trag cu ochiul pe MyAnimeList, adică), pentru că: numărul de personaje feminine raportat la personajul principal masculin sugerează un harem, încetineala de melc a derulării poveştii l-ar defini drept slice of life, elementele supranaturale l-ar băga probabil la.. fantasy(?), scenele de luptă ar sugera totuşi un pic de acţiune… Ah, nu mai contează. Pe scurt, Kurenai Shinkurou, un adolescent cu un trecut tragic, elev de liceu ziua, mediator în slujba unei cunoscute mediatoare de conflicte, Benika, devine bodyguard-ul unei fetiţe de şapte ani, Kuhoin Murasaki. Provenită dintr-o familie cu tradiţii extrem de bizare (de-a dreptul anormale, după cum ţine să ne şocheze/înspăimânte/dezguste finalul), Murasaki este salvată de Benika, urmând ultima dorinţă a mamei ei. Shinkurou acceptă să o protejeze şi, în acelaşi timp, să îi ofere posibilitatea de a duce o viaţă normală . Citește restul acestei intrări »

Tokyio din viitor

Tokyo în viitor

Într-o Japonie aflată la 1000 de ani după zilele noastre, oamenii au dezvoltat abilităţi telekinetice şi trăiesc într-o lume utopică unde nu mai există nici război şi nici violenţă. Comunităţile umane sunt mici sate idilice delimitate de lumea exterioară prin graniţe simbolice, iar telekinezia („puterea blestemată” a omenirii – „the Cursed Power”) este asociată învăţăturilor buddhiste. Copiii sunt învăţaţi în şcoală să îşi controleze „puterea” şi să respecte regulile comunităţii (prin povestiri moralizatoare), iar întreaga societate umană şi-a reconstruit regulile şi structura pornind de la această abilitate psihică. Însă, sub aerul liniştit şi peisajele naturale feerice ale acestei noi lumi se ascunde ceva întunecat. Cu siguranţă, Shinsekai Yori / Shin Sekai Yori (From the New World) nu face parte din categoria anime-urilor drăguţe pe care le urmăreşti ca să te binedispui. Cu o poveste sumbră şi o atmosferă tensionată, în care sentimentul constant de anxietate este dublat de o grafică expresivă şi un soundtrack perfect ales, desenul în cauză se îndreaptă uşurel spre zona genului psihologic şi uneori chiar spre horror.

shinsekai_yori_2În centrul poveştii se află cinci prieteni şi colegi de şcoală – Watanabe Saki, Aonuma Shun, Akizuki Maria, Asahina Satoru şi Itou Mamoru – care treptat încep să descopere mai multe decât ar fi avut voie să ştie. Într-un mediu în care adulţii încearcă să distorsioneze adevărul, cei cinci copii îşi dau seama că lumea ideală în care trăiesc este o cortină aşezată pe o istorie sângeroasă şi că poveştile de groază pe care şi le spun unii altora în jurul focului au în spate mai mult decât un sâmbure de adevăr. Citește restul acestei intrări »

hiiro_no_kakera„Atunci când un zeu nu mai este venerat, se naşte o fantomă. Zeii şi fantomele sunt două feţe ale aceleiaşi monede.”

Hiiro no Kakera, pe scurt: un reverse-harem clasic amestecat cu tradiţii japoneze, în care o viitoare preoteasă trebuie să păzească Onikirimaru – un artefact puternic care conţine puterea zeilor de a distruge lumea.

Dacă nu v-aţi pierdut până acum, să continuăm cu …ză story:

Kasuga Tamaki se întoarce în satul unde a copilărit, la bunica ei. Pe drumul prin pădure spre casa bunicii o atacă nu Lupul, ci nişte creaturi ciudate cu un singur ochi (boo!). De nicăieri, apare un roşcat cu ochi violet care, în loc să o lase să fugă, îi oferă pe scurt cunoştinţele de bază despre o incantaţie magică. Şi, pentru că să urmăreşti instrucţiunile dubioase ale unui necunoscut atunci când eşti atacat de creaturi supranaturale este, desigur, cea mai bună idee din univers, Tamaki termină incantaţia şi se salvează din ghearele (mă rog, ochii) ciudăţeniilor. Roşcatul se prezintă drept Onizaki Takuma şi o conduce pe Tamaki la templul bunicii. Bătrâna, după o primire cât se poate de călduroasă (sau nu tocmai) îi explică nepoatei, scurt şi la obiect, că ea este următoarea Prinţesă Tamayori, cea destinată să protejeze Onikirimaru. Tamaki, deşi nu tocmai lămurită, şi de altfel aproape deloc deranjată că vede creaturi pe care nu le mai văd şi alte persoane, îşi vede de ale ei şi se duce la noua ei şcoală. Citește restul acestei intrări »

It is a virtual world, but I still feel more alive here than I do in the real one.

Anul 2022. Cu ajutorul unei tehnologii performante numite NerveGear, a devenit posibilă crearea unor jocuri virtuale în care oamenii să poată „intra” şi „trăi” complet, fizic şi psihic, ca într-o realitate alternativă – cu ajutorul unei căşti care stimulează creierul şi toate cele 5 simţuri, un jucător îşi poate crea un avatar pe care îl controlează mental. Sword Art Online este primul şi cel mai aşteptat VRMMORPG (Virtual Reality Massive Multiplayer Online Role-Playing Game) al momentului, iar gameri din toată lumea participă cu entuziasm la lansarea oficială după zile întregi de stat la coadă pentru a-şi cumpăra o copie.

O frumoasă lume virtuală care devine potenţial mortală

Kirito, un adolsecent pasionat până la obsesie de SOA, care se dovedise de altfel un jucător excelent în varianta Beta, îşi promite că va termina toate nivelele într-o lună. Totul mergea cum nu se poate mai bine în ziua lansării… până în momentul în care cei 10.000 de jucători prinşi în lumea Sword Art Online află că nu se mai pot deconecta. Deloc. Nu există buton de log off. Şi nu-i niciun bug. Creatorul jocului, Kayaba Akihiko, apare din neantul virtual şi le comunică soluţia: pentru a se putea elibera, trebuie să termine cele 100 de nivele din Sword Art Online şi să învingă boss-ul final. Iar dacă avatarurile lor mor în joc, ei vor muri şi în lumea reală. Kirito pleacă la drum hotărât să devină cât mai puternic într-un timp cât mai scurt şi să termine jocul. Mai ales că resursele şi experienţa pe care le poţi câştiga într-un MMORPG sunt limitate. Citește restul acestei intrări »

O sabie şi petale de cireş... Atmosfera din Hakuouki - Shinsengumi Kitan, în rezumat

Am început să mă uit la Hakuouki oarecum…împotriva propriei raţiuni (cei care au văzut ambele serii probabil că bănuiesc la ce mă refer). Din păcate, anime-ul părea prea interesant ca să rezist, mai ales că e romance, e „cu samurai”, alunecă niţel spre fantasy (deşi îmbină multe elemente din istoria Japoniei cu care nu-s tocmai la curent) şi are o grafică extraordinară. Desigur, faptul că e un reversed harem plin de personaje masculine cât se poate de atrăgătoare care roiesc în jurul unei singure fete (complet neajutorate) ar putea să dea un indiciu asupra cărui public îi este în principal dedicat.

Protagonistul, băiat cool de felul lui

Hakuouki Shinsengumi Kitan este prima serie a anime-ului, iar acţiunea se desfăşoară în jurul anului 1864 şi are în centru cei mai importanţi membri ai grupării Shinsengumi. Problema e că, dacă eşti total pe dinafară când vine vorba de istoria Japoniei, e posibil să nu te atragă foarte tare acţiunea. Recomandarea mea este ca, înainte de a începe să vedeţi anime-ul, să aflaţi un minim de detalii despre perioada respectivă.

*pauză de google-uit despre Shinsengumi* Citește restul acestei intrări »

Rin nu prea se pricepe să mintă convingător. Deşi se străduieşte...

Ao no Exorcist (Blue Exorcist) e un exemplu foarte bun de tocăniţă anime cu ingrediente europene făcute fărâmiţe şi amestecate în sos specific japonez, cum numai băieţii din Ţara Soarelui Răsare ştiu să facă. Înainte să vă faceţi cine ştie ce idei din cauza termenilor mei de comparaţie, trebuie subliniez că Ao no Exorcist nu are absolut nicio tangenţă cu lumea culinară: este un anime shounen cât se poate de mişto, un fantasy niţeluş demonic cu multă acţiune, destulă comedie şi un erou olecuţă atipic, pentru că, deşi se bate parte în parte cu demonii de toate naţiile, are la rându-i nişte urechi ascuţite şi o coadă cât se poate de diavolească…

Şi cam ăsta e maximul de înfăţişare diavolească la care poate ajunge eroul nostru într-o zi obişnuită...

Anime-ul îşi construieşte lumea bazându-se iniţial pe câteva elemente din religia creştină, preluate mai mult cu numele (şi poate o idee de reprezentări grafice) decât cu orice altceva. De fapt, japonezii sunt maeştri în preluare de elemente occidentale „golite de conţinut” pe care le folosesc pe post de „decor” pentru a construi o lume fantastică nouă, care sună cunoscut, dar de fapt nu e deloc ceea ce te aşteptai. Citește restul acestei intrări »

De ce, de ce un anime care ar trebui să clocotească de bătălii sângeroase între o spadasină periculoasă şi nişte monştri hidoşi, duşmani ai omenirii, un anime care ar trebui să te ţină cu sufletul la gură minut după minut şi să te facă să nu te mai dezlipeşti de ecran… are cel mai plictistitor prim episod din lume?

Sau poate eu, în naivitatea mea, m-am aşteptat la mult prea multe de la Blood-C, când de fapt nu era cazul?

Later edit.

(cu scuzele de rigoare faţă de toţi fanii anime-ului, daaaaar…) Primele 4 episoade din Blood-C m-au plictisit cumplit. Al 12-lea a fost atât de plin de acţiune, şocant din pricina dezvăluirilor şi sângeros, încât nu mi-a venit să cred. Mai mult, m-a convins să aştept cu nerăbdare filmul artistic animat (Blood-C: The Last Dark) care va încheia povestea şi care va avea premiera în Japonia pe 2 iunie 2012 . Citește restul acestei intrări »

Daikichi şi Rin, personajele principale ale anime-ului. În drum spre grădiniţă:)

Recunosc, am început să mă uit la Usagi Drop (Bunny Drop) nu din proprie iniţiativă, ci ca urmare a unei sugestii venite din partea unuia dintre fanii proiectului Turmentilă (nu cred că am apucat să dau veştile bune într-un mod oficial, dar de câteva luni sunt membru al echipei unui proiect anime foarte simpatic, Turmentilă pe numele lui, iar o parte din review-urile pe care le-am scris pe blog au fost transformate în super review-uri video pe care le găsiţi pe site). Anyways, scurtând povestea, de una singură nu cred că aş fi ales anime-ul  şi nu aş fi descoperit niciodată cât de frumos este. Aşa că mulţumesc, Anna Sama, pentru sugestie: Usagi Drop mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu e o „siropoşenie” romantică (dap, m-ai prins, de cele mai multe ori am o slăbiciune pentru romance-uri sau desen care includ şi o componentă romance) şi chiar dacă personajul principal aduce olecuţă cu un schelete (ce să fac, asta mi-a trecut prin cap prima dată când l-am văzut!):P

Secvenţă din generic...n-aş zice că m-am speriat chiar degeaba

Recunosc, mi-a stat niţel inima în loc când am văzut primele minute de anime: am crezut că va trebui să suport timp de 11 episoade grafica ciudăţică ce mă trimitea cu gândul la creioane colorate şi schiţe de copil. Din fericire, m-am speriat degeaba, pentru că Usagi Drop arată foarte bine, de la nuanţele pale folosite, până la varietatea figurilor personajelor care apar pe parcursul desenului. Iar ca bonus avem parte şi de strâmbături şi moace haioase, ca la orice comedie care se respectă (deşi micul nostru anime are şi destule momente specifice unei drame, aşa că se află de fapt la graniţa dintre cele două genuri). Citește restul acestei intrări »

Skip beat! este, probabil, un anime shoujo destul de cunoscut la ora actuală, datând de pe la sfârşitul anului 2008. Am tot dat peste el oriunde căutam recomandări de comedii romantice, însă l-am evitat mereu din cauza graficii care nu mă tenta. Nimerindu-mă însă într-o pană de idei, am cedat curiozităţii (povestea părea interesantă, totuşi) şi uite aşa mi-am dat seama că de fapt, în tot timpul ăsta îmi luasem o mare ţeapă. Skip beat! e un desen cât se poate de amuzant, haios, mega optimist şi, pe deasupra, cu un super mesaj:)

Kyoko: înainte şi... după

Mogami Kyoko, eroina anime-ului, a venit în Tokyo de dragul prietenului ei din copilărie şi iubirii sale de-o viaţă, Fuwa Sho, pe care vrea cu orice preţ să îl ajute să îşi îndeplinească visul: acela de a deveni faimos. Aşadar, îşi trece propriile dorinţe, planuri şi visuri pe locul doi: Kyoko a renunţat la şcoală, are trei job-uri pentru a plăti chiria apartamentului luxos în care locuieşte cu Sho şi toate celelalte cheltuieli, face mâncare, curăţenie şi toate treburile prin casă, nu se supără niciodată indiferent de cât de rece se poartă el cu ea şi îl încurajează întotdeauna. Fiind abandonată în copilărie de mama ei, Kyoko a fost crescută de părinţii lui Sho, proprietarii unui mare hotel din Kyoto. Alături de aceştia a lucrat în cadrul hotelului şi a deprins toate abilităţile din gospodărie, intenţia părinţilor fiind ca pe viitor să devină soţia lui Sho şi să conducă împreună hotelul. Totul se duce însă de râpă în momentul în care Kyoko aude, din întâmplare, adevărata părere a lui Sho despre ea: i-a cerut să vină cu el doar ca să îl întreţină, dar acum că a ajuns faimos, nu mai are nevoie de o fată simplă şi plictisitoare ca ea. Ceea ce trezeşte în Kyoko…partea întunecată şi setea de răzbunare >:) Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 85 de urmăritori

Goodreads

octombrie 2019
L M M J V S D
« ian.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Reclame