Timeless – Gail Carriger

Alexia was having a scientific breakthrough and being stranded somewhere near the Strait of Gibraltar in the Atlantic Ocean wasn’t going to stop her epiphany.

***

Odată cu Timeless, al cincilea şi ultimul volum, s-a scurs şi timpul petrecut printre umorul fin, personajele colorate şi aventurile din seria The Parasol Protectorate. Dar cartea a fost excelentă, puzzle-ul s-a închis exact aşa cum trebuie, iar eu abia aştept sequel-ul plănuit pentru 2015 (?), deşi sunt ameninţată în momentul de faţă uşoara „depresie” inevitabilă (de fapt „book hangover”, căci e mai potrivită expresia). Una peste alta, cele cinci romane aventuro-steampunk-romance ale lui Gail Carriger şi-au câştigat un loc pe raftul „de recitit cu prima ocazie”.

Heartless – Gail Carriger (umbrelele de soare-s la putere)

“Spin the parasol three times and repeat after me: I shield in the name of fashion. I accessorize for one and all. Pursuit of truth is my passion. This I vow by the great parasol.”

Ivy did as she was told, face serious and concentrated. (…)

“Now pick the parasol up and raise it, open, to the ceiling. Yes, just like that.”

“Is that all? Shouldn’t the vow be sealed in blood or something like?”

“Oh, do you think?”

Ivy nodded enthusiastically. Alexia shrugged.“If you insist.” She took back her parasol, snapped it closed, and twisted the handle. Two wickedly sharp spikes projected out of the tip, one of silver, the other of wood. Ivy inhaled in appreciation. Lady Maccon flipped the parasol about. Then she took off one of her gloves. After a moment’s hesitation, Ivy did the same. Alexia nicked the pad of her thumb with the silver spike and then did the same for Ivy, who gave a little squeak of alarm. Then Alexia pressed their two thumbs together.

“May the blood of the soulless keep your own soul safe,” intoned Alexia, feeling appallingly melodramatic but knowing Ivy would love this better than anything.

Ivy did. “Oh, Alexia, this is so very stirring! It should be part of a play.”

Cu o viteză uluitoare (am ajuns deja la 1 carte/zi) şi un sentiment de tristeţe deja făcându-şi loc prin stomac în loc de fluturii literari pe care numai un cititor entuziasmat poate să îi aibă (pentru că în momentul ăsta mai am doar un singur volum şi termin seria), am dat gata şi Heartless, romanul cu cele mai multe întorsături neaşteptate din întreaga serie Parasol Protectorate a lui Gail Carriger, adicătelea al patrulea. Alexia Tarabotti, Lady Maccon, e vizitată de o fantomă incoerentă care are un singur lucru de anunţat: cineva plănuieşte să o ucidă pe Regină. Iar eroina noastră, la fel de acidă, încăpăţânată, temeramentală şi preocupată de maniere ca întotdeauna, se pune pe investigat, printre porci spinoşi zombie, vampiri care (încă) mai vor să o omoare, pălării la modă şi intrigi politice.

Blameless – Gail Carriger

Lady Alexia Maccon was the type of woman who, if thrown into a briar patch, would start to tidy it up by stripping off all the thorns.

Citind Blameless, mi-a fost dintr-o dată foarte clar de ce seria Parasol Protectorate a fost adaptată şi în variantă manga (am scris deja despre cele trei volume Soulless manga pe care sunt din ce în ce mai tentată să pun mâna). Simplu: pentru că povestea are de toate şi taman ce-i trebuie ca să se potrivească şi în această bucăţică a pop-culture japoneze. Nu numai că decorul e atrăgător prin suprapunerea natural-supranatural şi elementele împrumutate din zona steampunk, dar acţiunea chiar e menită să ţină în priză orice cititor respectabil, iar personajele ilustrează multe dintre tipurile întâlnite (şi) în anime-uri. Iar în ciuda firii complet nepredispuse la stări emoţionale puternice a Alexiei, Blameless are, de data aceasta, nişte momente (fie ele paragrafe întregi sau doar fraze) suficient de puternice cât să dărâme emoţional un clan întreg de fane şi fani.

Changeless – Gail Carriger

Din nefericire, stilul grafic îngrozitor a fost păstrat în coperta celui de-al doilea volum al seriei

“How dare you! You impudent”—whack—“arrogant”—whack—“overbearing”—whack—“unobservant dog!” Whack, whack. Normally Alexia wasn’t given to such language or unadulterated violence, but circumstances seemed to warrant it. He was a werewolf and, without her touching him and canceling out his supernatural abilities, practically impossible to damage. Thus, she felt justified in clobbering him a couple of times for discipline’s sake.

O dimineaţă confuză, un regiment de corturi pe peluza din faţă şi întâmplări inexplicabile în mijlocul Londrei sunt doar începutul, iar când plecarea bruscă a Lordului Conall Maccon se suprapune cu o ameninţare în aceeaşi direcţie geografică, o franţuzoaică misterioasă şi câteva bănuieli de spionaj, Alexia trebuie să ia (din nou) problemele în propriile mâini. Changeless, al doilea volum al seriei Parasol Protectorate, aduce mai mult mister, personaje la fel de savuroase şi deliciosul stil umoristic a la Gail Carriger, într-un roman steampunk cu ceva mai puţin romance şi ceva mai multă aventură.

Changeless vine să stabilească un mic „echilibru” în serie pentru că, prin comparaţie cu Soulless, povestea de dragoste se mută, niţeluş, pe locul al doilea, lăsând loc unei intrigi ceva mai împănate de mister. Dar nu vă temeţi: Alexia şi Conall continuă să rămână unul dintre cele mai amuzante cupluri din literatura fantastică (şi nu numai), iar autoarea nu ne lasă să ducem lipsă de paragrafe „romantice” (păstrez ghilimelele şi notez că adjectivul a fost ales cu greu, pentru că cei doi sunt cât se poate de departe de dialoguri siropoase şi inimioare rozalii).

Soulless – Gail Carriger: vampiri, vârcolaci şi umbrele de soare

Coperta primei ediţii

Nebănuite sunt căile prin care poţi să descoperi o carte bună. Să zicem, de exemplu, că îl „urmăreşti” pe Facebook pe autorul tău preferat. Într-o seară omul întreabă, într-un status pe care îl vezi din întâmplare (căci tu nu stai prea mult pe FB), ce audiobook să-şi aleagă din două titluri pe care şi le doreşte. Una din cărţile menţionate ţi-e cunoscută (şi ştii că e foarte apreciată), de cealaltă n-ai auzit în viaţa ta, dar comentatorii se luptă acerb pentru amândouă…  Şi uite aşa devii brusc curios, vrei să afli mai multe despre această a doua carte pe care autorul tău preferat chiar ar vrea să o citească şi dai peste… Soulless, primul volum din seria Parasol Protectorate a autoarei Gail Carriger.

Recunosc, dacă n-ar fi fost întâmplarea cu pricina, n-aş fi ajuns în veci să descid cărţulia asta… Sau exagerez eu şi aş fi găsit-o, eventual, prin cine ştie ce miracol al recomandărilor de pe Goodreads… deşi nu sunt fan steampunk şi nici al epocii victoriene, iar coperta îngrozitoare mi-ar fi iscat mari mari îndoieli. Dar Soulless s-a dovedit, până la urmă, un romance steampunk atât de savuros încât l-am devorat în doar două nopţi târzii (căci e întotdeauna mai plăcut să citeşti despre vârcolaci şi vampiri victorieni în linişte nocturnă).

Înainte să oftaţi colectiv şi să aruncaţi în mine cu volumele (oribil traduse la Rao, de altfel) din Twilight, pentru că aţi auzit cuvintele „vampiri”, „vârcolaci” şi „romance” folosite în aceeaşi propoziţie, mă voi apăra strigând din toţi rărunchii că cele două serii nu au nicio treabă una cu cealaltă. De fapt, dacă ar fi să compar romanul lui Gail Carriger cu oricare alt romance, m-aş gândi, mai degrabă, la Pride and Prejudice al lui Jane Austen. Nu de alta, dar avem o eroină tăioasă (în inteligenţă şi cuvinte) şi un erou plin mândrie care par să nu se sufere, un stil comico-ironic savuros şi o societate cu reguli stricte… oki, mă opresc totuşi aici cu această comparaţie, pentru că nu vreau să denaturez în vreun fel părerile posibililor potenţiali cititori. Fiecare cu opiniile lui.

Steelheart – Brandon Sanderson loveşte din nou

There are no good Epics. None of them protect us. Power corrupts, and absolute power corrupts absolutely. We live with them. We try to exist despite them. Once the Capitulation Act was passed, most people stopped fighting. In some areas of what we now call the Fractured States, the old government is still marginally in control. They let the Epics do as they please, and try to continue as a broken society. Most places are chaos, though, with no law at all. (Steelheart, Brandon Sanderson)

Dacă oamenii ar dobândi puteri supranaturale, ne-am aştepta să fie, măcar o parte din ei, supereroii din benzile desenate şi cărţile pe care le citim. Dar dacă, de fapt, ar deveni cu toţii nişte monştri încrezuţi, „the villains” ai fiecărei poveşti, şi printre ei n-ar exista niciun erou care să salveze lumea? Aceştia sunt Epicii (the Epics) din viitorul distopic creat de Brandon Sanderson în romanul său (young adult) Steelheart: cei care au câştigat puteri inexplicabile şi, încetul cu încetul, au ucis, au distrus şi şi-au împărţit lumea. Iar niciunul dintre ei nu a devenit Erou.

Allegiant

Nu.

Nu. Pur şi simplu, NU.

Am avut o înţelegere, Carte. Am avut o înţelegere, iar tu îmi înfigi cuţitul în spate, fără ca măcar să ai vreo scuză.

Aceasta nu este o recenzie, ci o plângere, adresată nimănui, plină de spoilers, fără nicio utilitate. Despre al treilea şi cel de pe urmă volum al seriei Divergent, Allegiant. Care reuşeşte să dea de pereţi cu toată seria.

*Text scris sub influenţă emoţională. MEGA SPOILERS AHEAD*

Insurgent

Evident,de fiecare dată când citesc cărţi din astea mititele şi agitate, gen Divergent, intru într-un ritm din ăla nebun în care termin un volum şi imediat sar la următorul, fără niciun pic de pauză pentru respirat (sau pentru scris recenzie la timp). Cam aşa am păţit cu Insurgent, volumul doi al seriei scrise de Veronica Roth, pe care mi-e puţin greu să-l separ, în acest moment, din firul narativ integral (începe exact de unde a rămas volumul anterior, oameni buni, ce pot eu să-i fac?).

Nu vă faceţi griji şi nici iluzii: eroina noastră bătăioasă încă încearcă să îşi rezolve problemele de identitate, încă merge pe dibuite în privinţa relaţiilor personale (love&friendship wise), încă se chinuie să afle mai multe despre lume (şi folosesc această expresie la propriu, pentru că întrebările rămase fără răspuns din primul volum îşi vor găsi, într-un final, ceva răspunsuri, datorită căutărilor acerbe ale lui Beatrice). Desigur, nu mă aşteptam să ieşim din genul young adult, dar Insurgent pare o carte un pic mai matură, un pic mai complexă şi, pe de-a-ntregul, mai bună decât predecesoarea. Şi, oameni buni, all hail şi un hip-hip ura!!! pentru … romanul young adult FĂRĂ triunghi amoros!

Divergent

Colinde în radiouri şi luminiţe de Crăciun în tot oraşul? Se pare că e perioada aceea a anului în care… descopăr un nou roman young adult şi îl citesc la viteza luminii (de exemplu, acum câteva ierni făcusem o obsesie complet nemotivată pentru Casa nopţii). Nu mă întrebaţi ce legătură logică există între cele două elemente – se pare că apropierea zăpezii determină, în cazul meu, o dorinţă puternică de a citi nişte YA bun.  Pe scurt, conexiunea logică nu există şi nu contează. Important e să ne concentrăm pe ce avem la îndemână, adică pe Divergent, primul roman din seria omonimă a autoarei Veronica Roth. Cum am aflat de ea? Simplu: am văzut trailer-ul filmului care va apărea în martie anul viitor. Profit de ocazie pentru a  saluta iniţiativa hollywoodiană de a prelua cât mai multe bestseller-uri (young adult, dar nu numai) şi de a le adapta în producţii cinematografice: am convingerea că ajută foarte mult la răspândirea lecturii în zilele noastre (măcar la o parte din populaţia tânără), în condiţiile în care din ce în ce mai puţini „young adults” par dornici să citească.

Dar destul cu discuţiile despre societatea actuală, când în Divergent avem de explorat o lume „nouă”, distopică: un viitor post-apocaliptic în care oamenii sunt împărţiţi în cinci facţiuni, centrate, fiecare, în jurul unei virtuţi: Abnegation (Abnegaţie), Dauntless (Curaj), Erudite (Cunoaştere), Candor (Adevăr) şi Amity (Prietenie). Comportamentul membrilor este definit de regulile şi aşteptările facţiunii din care fac parte şi, conform acestora, îndeplinesc anumite roluri în societate. Pe scurt şi simplificat, câteva exemple: oamenii din Dauntless, neînfricaţi, păzesc gardurile din exterior, membrii facţiunii Amity sunt responsabili pentru serele şi grădinile care asigură mâncarea, erudiţii se ocupă de dezvoltarea tehnologică, altruiştii fac muncă de voluntariat şi se ocupă de conducerea politică, pentru că sunt interesaţi doar de binele celorlalţi.

The Price of Spring – Daniel Abraham

The world changes. Sometimes slowly, sometimes all of an instant. But the world changes, and it doesn’t change back. A rockslide shifts the face of a mountain, and the stones never go back up to take their old places. War scatters the people of a city, and not all will return. If any. A child cherished as a babe, clung to as a man, dies; a mother’s one last journey with her son at her side proves to be truly the last. The world has changed. And no matter how painful this new world is, it doesn’t change back.

Daniel Abraham e un autor care te pune pe gânduri. Iar cărţile lui, dincolo de lumea fantastică, puterile magice şi conflictele politice, sunt de un realism câteodată înfricoşător – şi nu mă refer aici la modul în care se desfăşoară acţiunea, ci la modul în care gândesc, trăiesc şi se comportă personajele. La toate acele momente şi la toate acele paragrafe care te lovesc pe nepregătite, te trag de mânecă şi îţi lasă, câteodată, un gust amar. Pasajele la care ajungi să te gândeşti mult timp după ce ai terminat de citit. Ele sunt, de fapt, lucrurile care definesc (cel puţin pentru mine) saga The Long Price Quartet (şi, în mod special, ultimele două volume), elementele care „conturează” în mod clar seria, scoţând-o în evidenţă din noianul de romane fantasy.  Iar The Price of Spring a reprezentat finalul perfect pentru această lungă poveste a unor popoare aflate în război şi a unor puteri dincolo de înţelegerea oamenilor.