Jocurile foamei

Sincer, cred că nu aş fi citit seria „Jocurile foamei” dacă nu ar fi fost campania aia mişto de la Nemira (cea mai tare editură, pe bune, care chiar face cărţile accesibile cititorilor ei şi are o mulţime de promoţii şi concursuri, plus titluri calumea). Auzisem de carte şi înainte, dar nu mi se părea că ar merita să pierd timpul cu ea – fiind atât de mititică, n-am crezut că e ceva serios de capul ei, ci doar un alt roman pentru copii sau ceva de genul ăsta. Bine îmi pare că nu am avut dreptate.

Da, cartea e mititică (nu cred că îţi ia mai mult de două-trei ore dacă îţi pui mintea cu ea), da, e destul de simpluţ scrisă şi da, e destinată categoriei „young adults”. Şi cu toate acestea, este foarte bine scrisă (clar şi cuprinzător aş putea spune). Povestea-i bună şi nu seamănă cu ce găseşti de obicei într-o astfel de carte, acţiunea este extrem de dinamică, iar personajele sunt bine construite şi te ataşezi repede de ele.