„Dragon Keeper” şi „Dragon Haven” – despre primele 2 volume din seria „Rain Wild Chronicles” a lui Robin Hobb

Insert– Paragraf introductiv în care povestesc din nou despre cât de mult a ajuns să îmi placă Robin Hobb – unul dintre autorii mei de fantasy favoriţi la momentul de faţă – şi de cât de mult am aşteptat să încep noua serie)

(Insert – Paragraf în care înşir elementele de background despre The Rain Wild Chronicles – serie care face parte din universul Elderlings-ilor şi continuă evenimentele din The Liveship Traders – mai multe detalii despre întreaga încrengătură, aici. Până acum au fost scrise trei volume, „Dragon Keeper”, „Dragon Haven” şi „City of Dragons”, iar al patrulea şi ultimul, „Blood of Dragons”, va apărea în engleză prin martie 2013. Din păcate, nu-s traduse în limba română)

(Insert – paragraf în care reiau o parte din ideile prezentate prin post-urile anterioare, a cărui concluzie este că Robin Hobb scrie un fantasy „matur”, dincolo de ceea ce oamenii asociază în mod obişnuit cu genul literar anterior menţionat. Autoarea aşează în paginile ei personaje complexe, idei filozofice, probleme „serioase”, ceva mai mult decât eterna luptă Bine versus Rău – e o lume gri în care lucrurile nu ies întotdeauna aşa cum ar trebui, în care problemele pot să nu se rezolve şi băieţii buni mai şi pierd. A nu se compara deci cu Petre Ispirescu. A nu se opri la Tolkien. A nu se ajunge până la Martin)

Şi acum că am scăpat de tot bagajul de paragrafe pe care ar fi trebuit să le scriu frumos şi artistic înainte să pornesc la drumul propus (vezi titlu), să începem…

Renegade’s Magic – Robin Hobb

„Power comes more easily to the man who appears powerful” (p. 209)

„Why didn’t I hate these people? Perhaps because I knew them too well. I knew what sort of fears had formed that mob, and I knew the forces that could turn a decent man into an animal. Should a man be judged forever based on what he did on one overwrought night? Was a man the good soldier he had been for fifteen years, or the mindless participant in a murder that he had been for only an hour?” (p. 436)

Renegade’s Magic este volumul care încheie trilogia Soldier Son a lui Robin Hobb, o serie pe care mulţi au descris-o (iar eu se întâmplă să fiu de acord, într-un final) drept una mai degrabă recomandabilă fanilor Robin Hobb decât unui cititor obişnuit de fantasy care nu a mai dat până acum cu nasul de romanele autoarei.

Forest Mage – Robin Hobb

Civilizaţie împotriva magiei şi tradiţiilor şi un război între două popoare care aparţin unor lumi cu totul diferite – volumul doi al trilogiei Soldier Son, Forest Mage, poartă cititorii mai aproape de capătul Drumului Regelui, la marginea pădurii locuite de Specks. Bineînţeles, fiind vorba de Robin Hobb, lucrurile nu se întâmplă chiar atât de repede pe cât ţi-ai dori, dar… ceea ce se întâmplă e neaşteptat:)

În primul rând, autoarea se joacă bine de tot cu cititorii ei şi jonglează cu un stereotip puternic întipărit în mintea omului contemporan, vizând aspectul fizic, sau, mai precis, o anumită trăsătură fizică pe care societatea noastră (şi cea gerniană, desigur) o consideră foarte importantă. Acum, dacă mă gândesc bine, e  chiar amuzant cum la început nu mi-a venit să cred că se întâmplă asta cu personajul principal, deoarece erau călcate în picioare toate aşteptările pe care le aveam de la Nevare şi, în general, de la protagonistul tânăr al unui roman fantasy.

Shaman’s Crossing – Robin Hobb

„Full of fury, I walked up to him and stood over him for a time. He opened one eye, looked up at me, yawned elaborately and closed his eyes again. He did not even fear that I would kill him in his sleep. He used my own honour as a weapon against me. That stung like an insult, even though I never would have stooped to such a dastardly act.” (Shaman’s Crossing, p. 82)

Capitolul „unu” – sau despre cum să te apuci odată de primele pagini din Shaman’s Crossing

Entuziasmul din faţa unei cărţi noi, despre a cărei acţiune nu ştii mai nimic, e un sentiment al naibii de plăcut, pe care nu poţi să-l păstrezi în inimioară prea mult (căci nu te mai apuci în veci de cartea aia dacă te mulţumeşti să o admiri de la distanţă, în timp ce ea stă pe raft şi se umple de praf), dar pe care nici nu merită să-l ignori de tot, fără să-i dai timp să îţi coloreze puţin imaginaţia:)

Fool’s Fate – Robin Hobb

Nici nu mă dezmeticisem bine, că deja ajunsesem la jumătatea lui Fool’s Fate. Undeva, într-un colţior al minţii, un gând stingher aproape sufocat de tristeţe şoptea deja despre cât de repede o să se termine cartea asta frumoasă şi va trebui să spună la revedere lumii splendide construite de Robin Hobb. L-am făcut să tacă:)

Sincer, la finalul celui de-al treilea volum al seriei The Tawny Man, care la rândul său a continuat trilogia Farseer, nu rămân multe de spus. Orice referire la evenimentele din carte ar fi un spoiler, orice laudă la adresa autoarei, o repetiţie a vorbelor mele.

Atât zic doar, că Fool’s Fate e încheierea perfectă pentru povestea lui FitzChivalry Farseer. Las aici o colecţie a citatelor mele favorite din acest ultim volum şi pun cartea înapoi în bibliotecă, pe raftul „De recitit neapărat într-o bună zi, pentru că a fost prea frumoasă ca să o parcurg doar o singură dată”.

The Golden Fool – Robin Hobb

„(…) fifteen years. When people have that much history together, they tend to take everything for granted. We accept as given the faults as well as the graces. (…) Fifteen years of knowing one another goes past likes and dislikes, into simple being. We’ve been careless of one another’s feelings (…). Because we trust that what we are and what we know from all the years are more important than words flung in anger.” (Fitz, The Golden Fool, p. 516)

Puţine lucruri pe lumea asta se compară cu o carte bună:) The Golden Fool, al doilea volum al trilogiei The Tawny Man, e una dintre acelea care te despart aproape complet de realitatea propriului corp, îţi taie temporar toate legăturile cu al tău cot amorţit sau al tău gât înţepenit (căci deh, cititul într-o rână pe colţul dinspre geam al patului e, ironic, preferat statului în fotoliu)  şi te aruncă în pielea unui personaj principal fascinant, în mijlocul unei acţiuni palpitante şi al unei poveşti cu întorsături neaşteptate.

Cu alte cuvinte, Robin Hobb nu dezamăgeşte nici de data aceasta.

Fool’s Errand – Robin Hobb (Fitz is back:) )

„For am I not the White Prophet? And are you not my Catalyst, who comes to change the course of all time? Look at you. Not the hero, no. The changer. The one who, by his existance, enables others to be heroes.” (The Fool, Fool’s Errand, p.182)

„So what was I, when I stood alone, stripped of all others?” (Fitz, Fool’s Errand, p. 611)

Am făcut, se pare, o obsesie pentru Robin Hobb şi cărţile ei fantasy. Culmea, deşi primele romane de-ale ei de care am dat cu nasul au fost cele din seria The Farseer Trilogy tradusă de Nemira la noi în ţară (ce-i drept, foarte frumoasă), ce m-a fermecat cu adevărat şi mi-a strecurat pentru totdeauna în vene fan(at)ismul robin-hobbic  a fost complexitatea şi magia ascunsă în paginile trilogiei The Liveship Traders. Seria asta a reuşit să mă „corupă” pentru totdeauna, aşa ajungând eu o fană înfocată a autoarei. Dar cu sau fără noua mea manie, tot aş fi citit The Tawny Man.

Pentru toţi cei care au parcurs Ucenicul asasinului, Asasinul regal şi Răzbunarea asasinului, au citit povestea cu sufletul la gură şi au aşteptat ca totul să se termine cu bine (sau măcar, nu atât de nedrept), doar ca să fie crunt dezamăgiţi, veşti foarte bune (dacă nu le-au aflat încă): cele trei cărţi ale trilogiei The Tawny Man reiau povestea lui Fitz Chivalry, la 15 ani după întâmplările din Răzbunarea asasinului.

Ship of Destiny – Robin Hobb

„For when you became the beast (…) you doomed yourself to share the beast’s end.” (Ship of Destiny, p. 674)

Nu-mi vine să cred că am mai terminat o serie splendidă. Acum aştept să mă lovească depresia post-„carte bună”, deşi… să zicem că s-ar putea să am un leac de data asta. Dar până la vindecări literare miraculoase, să ne încheiem socotelile cu trilogia The Liveship Traders, mai exact cu ultima carte din serie, Ship of Destiny.

Nu cred că mai are rost să o ridic în slăvi, să mai menţionez că e la fel de bună ca Ship of Magic şi The Mad Ship, să înşir toate personajele extraordinare create de Hobb sau să … tocmai ziceam că nu mai are rost. De la prima până la ultima literă, seria pe de-a întregul mi s-a părut minunată, iar Ship of Destiny, a fost cum nu se poate mai potrivită, reuşind să încheie toate iţele în cele 900 de pagini cu scris mărunt.

The Mad Ship – Robin Hobb

„There is no chance, only destiny. (…) It is one of the cornerstones of Sa’s teachings. That destiny is not reserved for a few chosen ones. Each man has a destiny. Recognizing it and fulfilling it are the purpose of a man’s life. (…) If a man can believe [this teaching], then he can know he is as important is any other man. He can also know that he is no more important than any other is. It creates a vast equality of purpose.” (The Mad Ship, p. 745)

The Mad Ship, al doilea volum din trilogia The Liveship Traders, începe în forţă – în nici 50 de pagini, deja a dezvăluit secretul din spatele lemnului magic (wizardwood) şi a stârnit alte câteva zeci de întrebări legate de tărâmul magic. Evident, asta nu poate însemna decât un singur lucru: pentru prima dată avem şi perspectiva negustorilor din Rain Wild. Nici că se putea să fie mai promiţător, iar Hobb nu se opreşte aici. Profitând de avantajele naraţiunii la persoana a III-a, extinde câmpul de cunoaştere al cititorului dincolo de ceea ce îi oferise până acum, adăugând un personaj nou, din afara Bingtown-ului, pentru a completa imaginea asupra evenimentelor şi a ajuta la înţelegerea lor.

Dacă uneori se mai întâmplă ca romanul din mijlocul unei trilogii să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor create de primul volum sau să nu ofere satisfacţiile rezolvării poveştii pe care le asigură ultimul, aici nu a fost cazul. The Mad Ship este o carte extraordinară, pe măsura lui Ship of Magic, ba, aş putea îndrăzni să spun, chiar mai bună, pentru că, aflându-ne deja în toiul poveştii, nu au mai fost necesare capitole introductive care să construiască de la temelie o lume complexă cu personaje atât de vii şi de credibile cum ne-a obişnuit Hobb deja.

Ship of Magic – Robin Hobb

Ship of Magic este prima carte din trilogia Liveship Traders a lui Robin Hobb şi…începe într-un ritm destul de greoi. Calităţile de povestitor ale lui Hobb sunt într-adevăr extraordinare şi romanul este scris într-un mod remarcabil, numai că ritmul acţiunii este foarte lent pe parcursul primelor 150 de pagini. Cu toate acestea, primele capitole sunt adevărate pietre de temelie ale noii serii, aşa că merită să ai răbdare cu fiecare paragraf, chiar dacă ţi se pare pe moment că poate ceea ce citeşti nu e atât de important. Aşa că… nu săriţi peste nicio frază, indiferent cât de tentant ar fi!

Acţiunea se desfăşoară în colonia Bingtown şi în apele aflate la sud-vest de cele Şase Ducate,  povestea având în centru familia de negustori Vestrit şi corabia lor din lemn magic, wizardwood. O astfel de corabie, o liveship, prinde viaţă după ce câte un membru din trei generaţii Vestrit moare la bordul ei, lăsând imprimate în lemn amintirile şi cunoştinţele sale. Dincolo de faptul că prora corabiei, sculptată în forma unei femei sau a unui bărbat, va deveni o fiinţă însufleţită, o liveship devine valoroasă şi prin faptul că doar ea poate naviga pe apele vrăjite şi periculoase ale râului Rain Wild, permiţând negoţul cu familiile stabilite cu multă vreme în urmă pe tărâmul magic din susul apei.