You are currently browsing the tag archive for the ‘seria Divergent’ tag.

Nu.

Nu. Pur şi simplu, NU.

Am avut o înţelegere, Carte. Am avut o înţelegere, iar tu îmi înfigi cuţitul în spate, fără ca măcar să ai vreo scuză.

Aceasta nu este o recenzie, ci o plângere, adresată nimănui, plină de spoilers, fără nicio utilitate. Despre al treilea şi cel de pe urmă volum al seriei Divergent, Allegiant. Care reuşeşte să dea de pereţi cu toată seria.

*Text scris sub influenţă emoţională. MEGA SPOILERS AHEAD* Citește restul acestei intrări »

Reclame

insurgent_copertaEvident,de fiecare dată când citesc cărţi din astea mititele şi agitate, gen Divergent, intru într-un ritm din ăla nebun în care termin un volum şi imediat sar la următorul, fără niciun pic de pauză pentru respirat (sau pentru scris recenzie la timp). Cam aşa am păţit cu Insurgent, volumul doi al seriei scrise de Veronica Roth, pe care mi-e puţin greu să-l separ, în acest moment, din firul narativ integral (începe exact de unde a rămas volumul anterior, oameni buni, ce pot eu să-i fac?).

Nu vă faceţi griji şi nici iluzii: eroina noastră bătăioasă încă încearcă să îşi rezolve problemele de identitate, încă merge pe dibuite în privinţa relaţiilor personale (love&friendship wise), încă se chinuie să afle mai multe despre lume (şi folosesc această expresie la propriu, pentru că întrebările rămase fără răspuns din primul volum îşi vor găsi, într-un final, ceva răspunsuri, datorită căutărilor acerbe ale lui Beatrice). Desigur, nu mă aşteptam să ieşim din genul young adult, dar Insurgent pare o carte un pic mai matură, un pic mai complexă şi, pe de-a-ntregul, mai bună decât predecesoarea. Şi, oameni buni, all hail şi un hip-hip ura!!! pentru … romanul young adult FĂRĂ triunghi amoros! Citește restul acestei intrări »

Premiul Most Wanted Blog pe luna decembrie

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 85 de urmăritori

Goodreads

octombrie 2019
L M M J V S D
« ian.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Reclame