Breaking Dawn part II – ultima parte din Saga Amurg

Oameni buni, trebuie să-l vedeţi. În special dacă sunteţi fani Twilight. Sau dacă urâţi profund toată saga. Sau dacă în general sunteţi neutri faţă de toată nebunia Amurg, dar ştiţi în mare cam despre ce e vorba. Trebuie să-l vedeţi pentru final.

Eclipse – ză movie

Acum vreo două-trei săptămâni, dacă nu mai bine, am făcut o plimbare pe la cinema, împreună cu Alina şi Andra, ca să vedem Eclipse, partea a III-a din saga Twilight. Dar cum de la a vedea filmul şi până la a sta să scriu două vorbe despre el e cale taaaare lungă (cam de aici până la Lună), de abia acum apuc să îi dedic câteva paragrafe.

De ce câteva? Păi ţinând cont de timpul care s-a scurs de atunci şi până acum (ani lumină, nu altceva), mare parte din lucrurile pe care le-aş fi putut spune şi-au luat zborul ca un stol de porumbei extratereştri. Şi oricum, înainte de a-mi da cu părerea pe bune, aş avea nevoie să mai văd cel puţin încă o dată filmul, ceea ce momentan nu pot. Tot ce a mai rămas după zborul porumbeilor extratereştri sunt nişte gânduri răzleţe şi câteva impresii rătăcite, care culmea, implică mai puţin evenimentele de pe ecran şi mai mult acţiunea din sală.

Twilight: New Moon

Tocmai m-am întors de la New Moon- Lună Nouă (a doua parte din Saga Amurg), pe care voiam să îl văd încă de când am dat cu ochii prima oară de trailer. Da, da, Twilight a fost cam varză, dar asta nu mi-a tulburat speranţele. Aşadar, ne-am strâns noi, fetele (de data asta doar eu, Alina şi Gabi, o altă bună prietenă şi colegă de facultate – dar cu puţin noroc vom fi mai multe data viitoare), şi plecat-am la cinema.

Mi-am promis mie însămi că, atunci când voi scrie, dacă voi scrie vreo recenzie la filmul ăsta, voi încerca să fiu cât mai obiectivă cu putinţă. Aşa că încerc, şi sper să îmi iasă. Noroc că în capul meu s-au bătut timp de două ore întregi vreo trei voci, luptând pentru supremaţie – Fanul, Criticul şi Observatorul. Şi poate că Fanul cărţilor era cel mai gălăgios, dar nici Criticul de film şi nici Observatorul detaşat nu şi-au ţinut gura. Să vă zic ce zicea Fanul?

Fanul a fost, evident, super încântat. Filmul a fost mult mai bun ca Twilight şi chiar s-a ţinut destul de bine de poveste, chiar dacă pe alocuri nu prea se potriveau evenimentele cu ce era în carte. Dar nu-i nimic, oricum a ieşit super bine. Care erau adjectvele alea care tot apăreau pe bloguri? Amazing? Perfect? Eu zic pur şi simplu „bun” (OK, destul, nu vă mai plictisesc cu încântarea Fanului).

Observatorul detaşat nu avea prea mare treabă cu acţiunea propriu-zisă. Primul lucru pe care l-a observat el a fost numărul de tipi din sală. Numărul mare de tipi din sală. Şi expresiile de martiri pe care le aveau pe faţă. Toţi. Probabil că se gândeau şi ei, ca şi mine, că 80% din publicul Twilight este feminin şi se întrebau ce-or căuta aici. Să fiu sinceră, habar n-am cum e să vezi New Moon din perspectiva unui tip. Sper că le-a plăcut.

Şmecheriile de marketing şi amurgienii

Am vorbit de curând la unul din cursuri despre apariţia şi dezvoltarea culturii media. Cumva, am adus vorba şi despre unele forme de cultură media care se integrează în ritualurile existenţei cotidiene atât de bine, încât nu mai poţi face distincţia între ele. Un bun exemplu pentru această situaţie este faimosul „soap opera”, cunoscut mai bine la noi ca „telenovelă” (fie ea spaniolă, americană sau, mai nou, turcească). Micul şi aparent nevinovatul serial telenovelistic îşi face loc cu voioşie în programul telespectatorilor, cu structura sa repetitivă: are o oră fixă şi mereu aceleaşi personaje pe care oamenii ajung să le cunoscă şi uneori chiar să le creadă parte din viaţa lor. Serialul reuşeşte să devină indispensabil fanilor lui, care depind de el ca de un drog, îl urmăresc zilnic, discută despre el, se inspiră din el pentru a-şi trăi viaţa şi fac pariuri privind soarta personajelor.