Soulless_by_Gail_Carriger_cover

Coperta primei ediţii

Nebănuite sunt căile prin care poţi să descoperi o carte bună. Să zicem, de exemplu, că îl „urmăreşti” pe Facebook pe autorul tău preferat. Într-o seară omul întreabă, într-un status pe care îl vezi din întâmplare (căci tu nu stai prea mult pe FB), ce audiobook să-şi aleagă din două titluri pe care şi le doreşte. Una din cărţile menţionate ţi-e cunoscută (şi ştii că e foarte apreciată), de cealaltă n-ai auzit în viaţa ta, dar comentatorii se luptă acerb pentru amândouă…  Şi uite aşa devii brusc curios, vrei să afli mai multe despre această a doua carte pe care autorul tău preferat chiar ar vrea să o citească şi dai peste… Soulless, primul volum din seria Parasol Protectorate a autoarei Gail Carriger.

Recunosc, dacă n-ar fi fost întâmplarea cu pricina, n-aş fi ajuns în veci să descid cărţulia asta… Sau exagerez eu şi aş fi găsit-o, eventual, prin cine ştie ce miracol al recomandărilor de pe Goodreads… deşi nu sunt fan steampunk şi nici al epocii victoriene, iar coperta îngrozitoare mi-ar fi iscat mari mari îndoieli. Dar Soulless s-a dovedit, până la urmă, un romance steampunk atât de savuros încât l-am devorat în doar două nopţi târzii (căci e întotdeauna mai plăcut să citeşti despre vârcolaci şi vampiri victorieni în linişte nocturnă).

Înainte să oftaţi colectiv şi să aruncaţi în mine cu volumele (oribil traduse la Rao, de altfel) din Twilight, pentru că aţi auzit cuvintele „vampiri”, „vârcolaci” şi „romance” folosite în aceeaşi propoziţie, mă voi apăra strigând din toţi rărunchii că cele două serii nu au nicio treabă una cu cealaltă. De fapt, dacă ar fi să compar romanul lui Gail Carriger cu oricare alt romance, m-aş gândi, mai degrabă, la Pride and Prejudice al lui Jane Austen. Nu de alta, dar avem o eroină tăioasă (în inteligenţă şi cuvinte) şi un erou plin mândrie care par să nu se sufere, un stil comico-ironic savuros şi o societate cu reguli stricte… oki, mă opresc totuşi aici cu această comparaţie, pentru că nu vreau să denaturez în vreun fel părerile posibililor potenţiali cititori. Fiecare cu opiniile lui.

Coperta japoneză a romanului

Coperta japoneză a romanului

Într-o istorie alternativă, fiinţele supranaturale precum vampirii, vârcolacii sau fantomele au „ieşit” din umbre şi trăiesc alături de oameni, depăşind Evul Mediu – o perioadă de persecuţii în care au trăit ascunse – şi intrând în epoca evoluţiilor tehnologice şi a progresului cultural. Am ajuns astfel în Anglia Epocii Victoriene, când fiinţele supranaturale sunt integrate în societate, un institut (BUR – the Bureau of Unnatural Registry) reglementează şi controlează foarte clar activităţile desfăşurate de clanurile de vampiri şi de vârcolaci, iar reprezentaţii acestora se numără printre sfătuitorii Reginei Victoria, ocupă funcţii în Parlament şi jonglează printre cercurile sociale cu influenţă politică şi financiară.

Îmi dau seama că simpla descriere a contextului istoric în care se desfăşoară acţiunea poate induce în eroare, aşa că simt nevoia să subliniez: introducerea supranaturalului în „contextul uman” nu este deloc forţată, autoarea a reuşit să redefinească istoria într-un mod foarte natural, integrând extrem de elegant supranaturalul.

În această lume a fiinţelor normale şi supranaturale, Alexia Tarabotti este o fată bătrână ale cărei prospecte de căsătorie au fost de mult date uitării din cauza originilor sale italieneşti, a pielii întunecate şi a trăsăturilor mult prea puternice pentru standardele de frumuseţe ale vremii dar, mai presus de toate, din cauza inteligenţe, limbii ascuţite şi a firii autoritare. Ceea ce foarte puţini oameni ştiu, însă, e că dincolo de toate aceste inconveniente, Alexia mai are o problemă: s-a născut fără suflet. Cu alte cuvinte, e un preternatural – o fiinţă care anulează puterile supranaturale.

Cu ocazia unui nefericit şi plictisitor bal, Alexia este atacată de un vampir complet lipsit de maniere, pe care, din întâmplare, îl şi ucide, ajungând, astfel, în centrul unei investigaţii conduse de Lordul Conall Maccon, Earl of Woolsey şi Vârcolacul Alfa al clanului de vârcolaci local, de asemenea cel mai încăpăţânat, autoritar şi insuportabil bărbat din lume. Şi scoţian, pe deasupra!

Coperta primului volum din manga, adaptare a romanului Soulless

Coperta primului volum din manga, adaptare a romanului Soulless

Soulless se distinge clar, încă din primele rânduri, prin stilul ironic, înţepător, care aduce aminte de umorul sec britanic şi care poate părea, la început, destul de dificil de urmărit, dar care, odată asimilat, transformă cartea într-o lectură al naibii de amuzantă, mai ales dacă apreciezi genul. Ce-i drept, mai zăreşti câte un paragraf un pic exagerat (de exemplu, cele două replici schimbate de Alexia şi Ivy cu privire la pălăriile oribile, care bat uşor înspre parodic), dar garantez că se pot depăşi foarte uşor.

Alexia e genul de eroină puternică şi temperamentală, cu limba ascuţită şi cu toate cărţile din bibliotecă la ea, iar Lordul Maccon e eroul care i se potriveşte perfect: la fel de temperamental, neobişnuit să îi fie pusă la îndoială autoritatea. Împreună, formează unul din tipurile de cupluri pe care eu, personal, le apreciez într-un romance, iar cartea merită citită cu siguranţă de toţi fanii poveştilor de dragoste.

Cu toate acestea, Soulless nu se limitează să fie doar un romance mai pretenţios, ci vine la pachet cu o poveste misterioasă dedicată tuturor celor interesaţi de steampunk, câteva întâmplari care ţin cititorul în priză, precum şi o perspectivă interesantă asupra ideii de „suflet” şi „non-suflet” şi niscaiva teorii despre supranatural.

Seria Parasol Protectorate a lui Gail Carriger include cinci volume, iar primele trei au fost adaptate şi ca manga (tadaaaaaa!), şi-mi fac cu ochiul ispititor, mai ales că grafica este, din ce am zărit pe net, foarte faină.

***

Iar într-un final, doza obişnuită de citate, de data aceasta cu zgârcenie:

Siemons smiled in a superior manner at this explanation. Alexia was seized with a quite unladylike desire to slap the smug expression right off his fat face. With those jowls, her hand would probably make a very satisfying smack. She took a hurried gulp of tea instead.

*

“I recall some,” she replied cautiously, “to the best of my recollection and limited feminine capacities, of course.” Alexia hated to do it, but it was always advantageous to undermine one’s enemy’s confidence in one’s intelligence.

Prima scenă din carte, în versiune manga

Prima scenă din carte, în versiune manga