Din când în când, îmi aduc aminte că japonezii nu au câteodată nicio reţinere în a face o mare varză din diverse elemente fără legătură unele cu altele (de obicei preluate din cultura occidentală): le iau de-a valma, le toacă mărunt şi le amestecă într-o salată asortată, născocind încă o ciudăţenie:) „Makai Ouji” („Devils and Realist”) e un exemplu perfect de anime cu o poveste al naibii de bizară, care nu are niciun sens dacă te apuci să i-o povesteşti cuiva… sau dacă pur şi simplu o pui în cuvinte.
Nu mă credeţi? În Anglia epocii victoriene, tânărul artistocrat William Twining, cunoscut pentru descendenţa sa (mai mult decât) nobilă şi pentru geniul său ieşit din comun, dar şi pentru ateismul său de neclintit şi încrederea deplină doar în fapte ştiinţifice, află că unchiul său a pierdut toată averea familiei. Ajuns în pivniţa locuinţei sale în căutarea unei noi surse de venit pentru a-şi plăti mai departe şcoala (cu tot realismul lui, se pare că încă mai spera la vreo uşă secretă cu nişte comori în spatele ei – de aici şi motivul bâjbâirii prin subsoluri), William îl invocă din greşeală pe demonul Dantalion, care îl pune rapid la curent cu două lucruri: 1. el, William, este cel care poate decide cine va fi numit noul conducător al Iadului şi 2. el, Dantalion, vrea să fie numit în funcţie. Evident, William, un realist până în măduva oaselor, nu crede o iotă din poveste nici atunci când e transportat, din greşeală, în casa lui Dantalion din Iad şi este atacat de un alt demon care candidează la acelaşi post… Citește restul acestei intrări »
„Akatsuki no Yona” (Yona of the Dawn” , anime title – The girl standing in the blush of dawn) e o surpriză plăcută a sezonului anime din această toamnă, fără a avea prea multe pretenţii. De fapt, e un anime care foloseşte câteva reţete obişnuite, doar că se bazează pe niscaiva inspiraţie coreeană şi beneficiază de o grafică faină. Cea mai mare surpriză vine din faptul că serialul pare să devină din ce în ce mai bun pe măsură ce trec episoadele (plănuiam să-l abandonez, pentru că lucrurile intraseră într-o rutină obositoare, însă după episoadele 5 şi 6 m-am răzgândit). Citește restul acestei intrări »
Într-un efort supraomenesc de ma reîntoarce la blog, într-o formă sau alta, după multe multe luni în care l-am lăsat complet în paragină, încerc să îmi adun gândurile. Am destule review-uri lăsate în aer, iar impresiile despre Stormlight 2 sunt încă într-o formă nefinalizată, abandonată în adâncimile Google Drive-ului.
Până una alta, am terminat primul volum din seria „Lightbringer” a lui Brent Weeks, „The Black Prism”. Citește restul acestei intrări »
Ştiu, articolul ăsta a întârziat mai mult decât era cazul. Dacă aş mai fi aşteptat puţin, ar fi avut loc şi a treia ediţie a East European Comic Con şi aş fi făcut o vorbire doi-în-unu despre ambele:) Noroc că până la urmă s-au trezit şi muzele mele şi m-au îndemnat să tastez mai repede.
A doua ediţie a East European Comic Con, eveniment care a reuşit să aducă în România, pentru al doilea an consecutiv, atmosfera şi spectacolul specific convenţiilor de comics/ gaming şi anime similare care până nu de mult aveau loc doar pe afară, s-a desfăşurat între 9 şi 11 mai 2014 la Romexpo, în Bucureşti.
Un spaţiu mult mai generos, probabil un numar cvadruplu de participanţi şi cel puţin triplu de cosplayeri, mai multe zile, sală dedicată gaming-ului şi, în ansamblu, un eveniment mai mare, mai frumos şi în plină ascensiune. Şi atunci, de ce am rămas cu nostalgia primei ediţii? Citește restul acestei intrări »
Echipa nTHUSiasts – un Healer, un Warrior, un Paladin şi un Mage – a luat sâmbătă la picior Codrul Neutru (aka Parcul Tineretului), croindu-şi drum până dincolo de Pod, ca să ajungă la Palatul cu o Mie de Geamuri (aka Sala Polivalentă) şi să-şi facă loc printre toţi jucătorii care au venit să-şi câştige faima şi renumele (sau doar să caşte ochii) la turnirurile organizate la DreamHack 2014. Cum nTHUSiasts făceau parte, din păcate, din categoria pusă-ntre paranteze, n-au avut de ales decât să se bucure de unul dintre cele mai tari festivaluri dedicate gaming-ului. Iar cel puţin unul din membrii echipei a recunoscut cu mâna pe inimă că deşi n-a jucat în viaţa sa DOTA 2 sau League of Legends, să vadă atâţia gameri pasionaţi la un loc a fost o experienţă nemaipomenită 🙂 Citește restul acestei intrări »
Astăzi, 4 martie 2014, Words of Radiance (al doilea volum al seriei epic fantasy The Stormlight Archive) s-a lansat oficial în Statele Unite ale Americii. Varianta hardcover, apărută la editura Tor, are 1088 de pagini şi e cam aşa de mare.
Pentru fanii agitaţi (ca mine) care jinduiesc după carte (dar mai trebuie să aştepte), pe lângă capitolele disponibile online puse la bătaie de Tor mai există o ultimă surpriză: o bucăţică din capitolul 7, în variantă de audiobook. Atenţie, conţine un SPOILER uriaş pentru roman. (offtopic: ştiam eu de ce am stat departe de audiobook-uri până acum…).
Pentru cei care vor să cedeze nervos, un review fără spoilers al unui cititor Beta al romanului – niciodată nu m-a determinat un review să vreau să citesc o carte în asemenea hal… Şi să îmi trezească nişte fiori de spaimă fără să spună, de fapt, nimic concret.
Nu în ultimul rând, un articol al lui Brandon Sanderson însuşi, în care vorbeşte despre genul epic fantasy şi despre ce îşi doreşte să realizeze prin The Stormlight Archive.
Surse foto:www.tor.com
Seria Acacia a lui David Anthony Durham a ajuns, pentru mine, una dintre cărţile acelea luuuungi, care se prelungesc la infinit, pentru că le parcurgi pe bucăţele, găsind din ce în ce mai puţin timp pentru ele. Am terminat recent volumul al doilea şi simt că datorez măcar două paragrafe unei serii care a început bine, într-o după-amiază fierbinte de iulie, atât de potrivită climei calde în care trăieşte copacul de Acacia, simbolul familiei imperiale Akaran. Citește restul acestei intrări »
Nu ştiu ce ar trebui să fie mai îngrijorător: eroina în costum de baie sau ursul panda vorbitor…
Gatchaman Crowds ar fi trebuit să facă parte din categoria din3încercări, dar n-am rezistat să urmăresc mai mult de 10 minute (nici măcar un episod întreg, ce să mai zic de 3!!!). Nu îmi aduc aminte ce anume mi-a atras atenţia la anime-ul ăsta de a ajuns pe lista mea „de văzut”, dar oricum nu mai contează, acum e în categoria „de abandonat fără regrete”. Sunt sigură că are fanii lui, pe undeva. Pe mine grafica (şi lipsa de fluiditate a mişcărilor) m-a sâcâit din primele secunde. La asta s-a adăugat cu brio un personaj feminin cât se poate de enervant şi gălăgios, plus nişte costume robotice care mă trimit cu gândul la Power Rangers şi un personaj masculin lipsit de orice farmec. Citește restul acestei intrări »
Wind of Colours 