Usagi Drop

Daikichi şi Rin, personajele principale ale anime-ului. În drum spre grădiniţă:)

Recunosc, am început să mă uit la Usagi Drop (Bunny Drop) nu din proprie iniţiativă, ci ca urmare a unei sugestii venite din partea unuia dintre fanii proiectului Turmentilă (nu cred că am apucat să dau veştile bune într-un mod oficial, dar de câteva luni sunt membru al echipei unui proiect anime foarte simpatic, Turmentilă pe numele lui, iar o parte din review-urile pe care le-am scris pe blog au fost transformate în super review-uri video pe care le găsiţi pe site). Anyways, scurtând povestea, de una singură nu cred că aş fi ales anime-ul  şi nu aş fi descoperit niciodată cât de frumos este. Aşa că mulţumesc, Anna Sama, pentru sugestie: Usagi Drop mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă nu e o “siropoşenie” romantică (dap, m-ai prins, de cele mai multe ori am o slăbiciune pentru romance-uri sau desen care includ şi o componentă romance) şi chiar dacă personajul principal aduce olecuţă cu un schelete (ce să fac, asta mi-a trecut prin cap prima dată când l-am văzut!):P

Secvenţă din generic...n-aş zice că m-am speriat chiar degeaba

Recunosc, mi-a stat niţel inima în loc când am văzut primele minute de anime: am crezut că va trebui să suport timp de 11 episoade grafica ciudăţică ce mă trimitea cu gândul la creioane colorate şi schiţe de copil. Din fericire, m-am speriat degeaba, pentru că Usagi Drop arată foarte bine, de la nuanţele pale folosite, până la varietatea figurilor personajelor care apar pe parcursul desenului. Iar ca bonus avem parte şi de strâmbături şi moace haioase, ca la orice comedie care se respectă (deşi micul nostru anime are şi destule momente specifice unei drame, aşa că se află de fapt la graniţa dintre cele două genuri).

Sherlock – mini serie marca BBC

Sherlock (BBC) - Sherlock Holmes şi John Watson

În general nu prea mă uit la seriale, nu neapărat pentru că mi-ar displăcea, ci pentru că de obicei îmi dedic timpul cărţilor şi anime-urilor. Asta nu înseamnă însă că atunci când îmi pică ochii pe câte unul nu devin maniacă, ba din contră… Aşa ajungem la noua mea obsesie: mini seria Sherlock produsă de BBC, al cărei prim sezon de 3 episoade (fiecare de câte o oră jumătate) a fost produs şi difuzat în 2010 şi al cărei al doilea sezon (tot de 3 episoade) este difuzat acum, în 2012 (primul episod a fost lansat pe 1 ianuarie).

După cum sugerează deja titlul, serialul are la bază poveştile detectivului Sherlock Holmes, cu o mică (mare) schimbare: aventurile sunt plasate în lumea contemporană, deoarece producătorii serialului au vrut ca telespectatorii de astăzi să îl perceapă pe Sherlock  similar cu modul în care cititorii romanelor  l-au perceput la vremea publicării romanelor (sfârşitul secolului al XIX-lea/ începutul secolului XX).

Mie personal mini seria mi se pare genială, mă frustrează faptul că are atât de puţine episoade (la naiba !!!!!) şi am făcut şi o mică pasiune pentru Benedict Cumberbatch, actorul britanic care joacă rolul lui Holmes (hi, hi ).

Skyrim – aka “ce îmi mănâncă timpul mai eficient ca o veveriţă ghinde”

avertizare… următorul text conţine limbaj specializat din domeniul gaming-ului şi a fost scris sub influenţa unui periculos joc pe calculator care creează dependenţă…

Nu sunt un gamer profesionist, nu am jucat aşa de multe RPG-uri cât să mă pot da mare cu ale mele cunoştinţe în domeniu şi nici nu încerc să fac cine ştie ce review specializat al unui joc PC. Doar că The Elder Scrolls V: Skyrim îmi place atât de mult (şi îmi mănâncă atât de mult timp în ultima vreme) încât voiam să zic şi despre el vreo două vorbe pe blog. Ok, bine sunt … mai multe cuvinte … pe care le vor înţelege probabil doar fanii Skyrim, pentru că încep să bat câmpii ca o obsedată ce mă găsesc

parte introductivă, accesibilă şi neiniţiaţilor în lumea jocului cu pricina

Pe scurt, pentru cei cu totul în afara subiectului, The Elder Scrolls 5: Skyrim este un RPG (role-playing game) deosebit de complex, continuare a unei foarte frumoase şi populare serii din care am mai jucat până acum şi The Elder Scrolls 4: Oblivion. Ca să înţelegeţi un pic obsesia subsemnatei, mi-a plăcut atât de mult încât cred că am jucat Oblivion de cel puţin 5 ori, cap-coadă, până să apară Skyrim acum, pe 11 noiembrie 2011

Artificii de 2012 şi un 1 ianuarie fără zăpadă

Anul ăsta am fugărit degeaba artificiile revelionistice, că n-am prins decât unul, pe verzitură ăsta:)

În altă ordine de idei, un 1 ianuarie aşa lipsit de zăpadă nu-mi aduc aminte să fi văzut de mult. Dar, partea plină a paharului, soarele zâmbăreţ a îndemnat la o plimbare prin parc…

La mulţi ani, un 2012 minunat, aşa cum vi-l doriţi

Ship of Destiny – Robin Hobb

“For when you became the beast (…) you doomed yourself to share the beast’s end.” (Ship of Destiny, p. 674)

Nu-mi vine să cred că am mai terminat o serie splendidă. Acum aştept să mă lovească depresia post-”carte bună”, deşi… să zicem că s-ar putea să am un leac de data asta. Dar până la vindecări literare miraculoase, să ne încheiem socotelile cu trilogia The Liveship Traders, mai exact cu ultima carte din serie, Ship of Destiny.

Nu cred că mai are rost să o ridic în slăvi, să mai menţionez că e la fel de bună ca Ship of Magic şi The Mad Ship, să înşir toate personajele extraordinare create de Hobb sau să … tocmai ziceam că nu mai are rost. De la prima până la ultima literă, seria pe de-a întregul mi s-a părut minunată, iar Ship of Destiny, a fost cum nu se poate mai potrivită, reuşind să încheie toate iţele în cele 900 de pagini cu scris mărunt.

Skip beat!

Skip beat! este, probabil, un anime shoujo destul de cunoscut la ora actuală, datând de pe la sfârşitul anului 2008. Am tot dat peste el oriunde căutam recomandări de comedii romantice, însă l-am evitat mereu din cauza graficii care nu mă tenta. Nimerindu-mă însă într-o pană de idei, am cedat curiozităţii (povestea părea interesantă, totuşi) şi uite aşa mi-am dat seama că de fapt, în tot timpul ăsta îmi luasem o mare ţeapă. Skip beat! e un desen cât se poate de amuzant, haios, mega optimist şi, pe deasupra, cu un super mesaj:)

Kyoko: înainte şi... după

Mogami Kyoko, eroina anime-ului, a venit în Tokyo de dragul prietenului ei din copilărie şi iubirii sale de-o viaţă, Fuwa Sho, pe care vrea cu orice preţ să îl ajute să îşi îndeplinească visul: acela de a deveni faimos. Aşadar, îşi trece propriile dorinţe, planuri şi visuri pe locul doi: Kyoko a renunţat la şcoală, are trei job-uri pentru a plăti chiria apartamentului luxos în care locuieşte cu Sho şi toate celelalte cheltuieli, face mâncare, curăţenie şi toate treburile prin casă, nu se supără niciodată indiferent de cât de rece se poartă el cu ea şi îl încurajează întotdeauna. Fiind abandonată în copilărie de mama ei, Kyoko a fost crescută de părinţii lui Sho, proprietarii unui mare hotel din Kyoto. Alături de aceştia a lucrat în cadrul hotelului şi a deprins toate abilităţile din gospodărie, intenţia părinţilor fiind ca pe viitor să devină soţia lui Sho şi să conducă împreună hotelul. Totul se duce însă de râpă în momentul în care Kyoko aude, din întâmplare, adevărata părere a lui Sho despre ea: i-a cerut să vină cu el doar ca să îl întreţină, dar acum că a ajuns faimos, nu mai are nevoie de o fată simplă şi plictisitoare ca ea. Ceea ce trezeşte în Kyoko…partea întunecată şi setea de răzbunare >:)

Bucăţi de iarnă

(pentru că Iarna adevărată cu cu răsuflare de gheaţă şi păr de zăpadă se lasă aşteptată, mă holbez la poze de anul trecut)

Mâţişori îngheţaţi

Răsărit de soare de iarnă

Ninsoare de noapte

Un cap de om de zăpadă

Gheaţă verde

A Memory of Light, al 14-lea volum din “Roata timpului”, terminat!

Veştile bune circulă pe Facebook mai nou, iar asta m-a făcut să ţopăi de bucurie, să mă agit ca un Pepsi şi, simultan, să mă oftic de nerăbdare:)) Brandon Sanderson a anunţat, acum 20 de ore, că a terminat în sfârşit “A Memory of Light”, al 14-lea şi ultimul volum din seria “Roata timpului”. Asta e partea “YAAAAAAAAAIIII!”. Partea non-yaaaaaaay este că anticipează vreo 6 luni de verificări şi para-verificări ale cărţii, aşa că este posibil ca romanul să fie publicat (de abia) la toamnă. Şi citez de pe Facebook:

Ladies and gentlemen, A Memory of Light—the final book in The Wheel of Time—has been finished.
Now I’ll open a metric gigaton of Magic cards that have been sent to me by fans, sleep for a day, and rest until next week.Then: revisions!
…
As for when the book will come out, Tor should do an announcement soon. Revisions will take a good six months. So fall, I expect.

Another common question: How many revisions will I do? The last two took about a dozen. (On no-wot books, I do about seven or eight.)

Also, it’s going to be tough to give direct replies to questions right now, what with like 1000 people tweeting/facebooking at me.

But lots of people are asking about outriggers/prequels. The answer is still the same. We’d rather not risk exploiting RJ’s legacy. It is a step I don’t think we want to take. Better to stop while we’re ahead. I’m sorry, but they probably won’t ever happen.

And now, yes, I will go to sleep. 7am here. That’s 10 hours of solid writing after a full day of solid writing, so I’m beat.

Thank you all for the good wishes. May you find water and shade.

Me is happy. Abia aştept

Dans celest – al doilea vals

Valuri roz

Soare cu aripi

Paleta pictorului

Cat faces – “slurp slurp!”